Setari Cookie-uri

10 proiecte de organizare bune la început de an

Unele ne vor elibera casa, o parte biroul și calculatorul, iar altele mintea și sufletul. Astfel anul va fi mai ușor de parcurs.

- Diana Mihăilă, Master Professional Organizer

De luni ne propunem să facem cele mai multe lucruri: regim, sport, teme, proiecte… Dar și de la început de an ne setăm câteva. Majore! De înfăptuit într-un an întreg! Pentru un strop de inspirație, am alcătuit o listă cu proiecte de organizare potrivite acestui moment. Unele ne vor elibera casa, o parte biroul și calculatorul, iar altele mintea și sufletul. Astfel anul va fi mai ușor de parcurs.

Iată 10 proiecte de organizare bune la început de an:

  1. Stabilește obiectivele mari ale următoarelor luni. Le notez în agendă sau într-o aplicație din smartphone sau din PC.

  2. Profit de zilele mai libere ale lui ianuarie să îmi pun în calendar toate evenimentele majore – zile de naștere, vacanțe, petreceri, nunți, botezuri… Tot acolo trec și datele la care am scadența la rate și facturi. Un reminder ne salvează de penalizări.

    Citește și:
  3. Fă curat în contul de e-mail. Șterge mesajele care nu mai sunt de folos, arhivează-le pe cele care trebuie păstrate, tipărește documentele de care ai nevoie și în format fizic.

  4. Alcătuiește albume noi pentru anul ce tocmai a început, pentru documente, poze, clipuri. Reorganizează-le și pe cele vechi și șterge fotografiile și clipurile nereușite și nefolositoare, draft-urile de documente, folderul de downloads.

  5. Sortează cărțile citite și păstrează doar titlurile la care știi că vei reveni. Restul pot fi donate sau schimbate cu ale prietenilor.

  6. Triază documentele anului încheiat – facturi, extrase, asigurări, garanții… Pune-le în dosarul casei.

  7. În funcție de ce ai primit de la Moș Crăciun, aplică regula one in, one out. De exemplu, am primit o rochie nouă, dau una nepurtată de multă vreme. În felul aceasta, locuința mea nu va deveni suprapopulată la finalul sezonului de sărbători.

    Citește și:
  8. Sortează borcanele, caserolele, sticlele, pungile și cutiile ce au ajuns în casă de sărbători cu mâncare, dulceață, murături, prăjituri…

  9. Când despodobești bradul, fă o selecție a ornamentelor de iarnă. Păstrează-le doar pe cele care îți plac și sunt în stare bună.

  10. Dacă vrei să pierzi din kilogramele adunate de sărbători, alcătuiește un plan alimentar pentru câteva săptămâni. Salvează-l în telefon, lipește-l pe frigider. Te va ajuta să îți îndeplinești obiectivul! Iar organizarea pe plan personal ne ajută să trăim mai în acord cu mediul și cu mai multă grijă față de resurse, fie ele alimentare, materiale, financiare ori de timp.

Să începem anul cu casa cât mai puțin încărcată de obiecte întrebuințate prea rar ori deloc. Se știe că un spațiu ordonat și organizat este mai funcțional și se simte mai mare. Iar când lucrurile nu cad pe noi, avem sufletul mai ușor și o mai mare claritate în gânduri.

Citește și:

Tu ce îți propui să faci la început de an?

Vizionare placuta


Sunt Diana Mihăilă , Primul Master Professional Organizer din România.

Am creat o metodă de organizare dedicată părinților cu copii mici, dar și un program de o lună de zile...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.