Monica Columbeanu a împlinit în acest weekend 34 de ani și a simțit din plin iubirea celor dragi. Familia, dar și prietenii apropiați i-au urat toate cele bune soției lui Mr. Pink și au felicitat-o pentru frumusețea pe care și-o menține la fel de vie ca la 20 de ani.

Printre primele persoane care s-au grăbit să o felicite pe Monica cu ocazia aniversării sale a fost sora ei mai mică, Ramona Gabor. Aceasta a postat un mesaj emoționant pe contul ei de Instagram, în care a vorbit despre relația specială pe care o au cele două.

"Dragostea de soră este atât de specială - nimic și nimeni nu le poate înlocui vreodată pe surorile mele. Avem întotdeauna grijă una de cealaltă. (...) Sunt atât de binecuvântată să te am ca soră și nu-i pot mulțumi suficient lui Dumnezeu pentru darul de a te avea în viața mea. Ești o mamă grozavă, o soție grozavă, o prietenă grozavă și cea mai bună soră din lume. Te iubesc până la cer și înapoi! La mulți ani!" a fost urarea Ramonei Gabor pentru sora sa.

La rândul ei, Irina Columbeanu a postat o imagine alături de mama sa, unde i-a scris: "La mulți ani, Mami!".

Monica Columbeanu a fost extrem de fericită că are atât de mulți oameni în jurul ei care o iubesc și care o apreciază, astfel că soția lui Mr. Pink a distribuit în secțiunea InstaStory mai multe postări ale prietenilor săi, care îi urau "La mulți ani" fotomodelului.

Irinel Columbeanu, cadou special pentru fosta soție

Irinel Columbeanu nu avea cum să uite de ziua celei cu care a împărțit câțiva ani importanți din viața sa. Fostul om de afaceri i-a trimis Monicăi, dar și fiicei sale, un exemplar din cartea pe care abia a lansat-o, "Ipocrația". Cea care dezvăluit că a primit cadoul a fost chiar fiica celor doi foști soți, Irina, care s-a fotografiat ținând în mână cartea tatălui său.

Sursă foto: Instagram

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: