Lavinia de la MFPM își sărbătorește ziua de naștere. Uite ce mesaj emoționant i-a transmis Eduard și ce frumoasă este fetița lor

Lavinia de la Mireasă pentru fiul meu este sărbătorita zilei, iar soțul ei, Eduard nu a întârziat să îi scrie o urare emoționantă pe social media. Cei doi formează unul dintre cele mai frumoase cupluri ale sezonului 5 și au împreună o fetiță pe care ambii și-au dorit-o enorm de mult.

Lavina și Eduard formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri care și-au unit destinele în cadrul competiței "Mireasă pentru fiul meu". După ieșirea din competiție, cei doi au rămas nedespărțiți și și-au întregit familia cu o fetiță minunată, pe care amnândoi și-o doreau extrem de mult.

Foștii concurenți își trăiesc în continuare povestea de dragoste și se bucură de viața de familie. Chiar dacă emisiunea s-a terminat acum câțiva ani, fanii celor doi continuă să îi urmărească pe rețelele de socializare și să se bucure alături de ei de micile plăceri ale vieții.

Astăzi, Lavinia a împlinit o frumoasă vârstă, prilej cu care Eduard i-a transmis un mesaj emoționant pe social media. El a postat și câteva fotografii cu familia lor, iar fanii s-au bucurat să o vadă pe Lavinia și pe partenerul ei în formulă completă.

Retail jobs

"Mami, te iubim cel mai mult în lumea asta și să ne ierți dacă-ți mai greșim câteodată, dar pentru noi ești aerul ce-l respirăm și lumina zilelor noastre senine!!! La mulți ani fericiți și sănătoși alături de noi și de cei dragi ție!”, a scris Eduard Daneliuc.

Cei doi au devenit părinți pentru prima dată în anul 2018, atunci când Lavinia a născut o fetiță. Fericirea lor a fost desăvărșită, iar copilul mult așteptat le-a întregit tabloul familiei. Micuța Carolina seamănă izbitor cu mama sa, iar cele două sunt răsfățate de Eduard care are grijă să nu le lipsească nimic celor mai importante persoane din viața lui.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri