Speak și Ștefania au ales să își înceapă noul an cum nu se poate mai bine, într-o destinație de vis, pe una dintre cele mai luxoase insule ale Oceanului Indian. Cei doi și-au încântat fanii cu postări care mai de care desprinse parcă din filme, drept dovadă că cei doi s-au simțit extrem de bine unul în compania celuilalt.
Din păcate, cuplul a avut parte și de un eveniment cu totul neplăcut, asta pentru că la plecare au fost depistați pozitiv cu Covid-19. În prezent, Speak și Ștefania se află în izolare într-un hotel din Jakarta.
”Speak și Ștefania așteaptă un copil. În exclusivitate vă spun. Clar, nici ei nu știu, dar ce să facă, pentru că sunt în izolare. Cred că e a zecea zi de izolare, și cine știe cât mai au de stat într-o cameră de hotel. Net au de curând. Păi, băi Speak, acum e momentul. Dacă nu faceți acum. Bine ai venit în club, tati”, a spus Codin Maticiuc pe Instagram.
Până când cei doi artiști vor ajunge în țară, ei stau izolați într-un hotel in Jakarta, acolo unde sunt condiții insalubre, iar personalul nu vorbește limba engleză.
„Este un mucegai ceva de nedescris, am dormit cu masca pe față toată noaptea. Stăm afară toată ziua, iar seara mergem în cameră ca să ne culcăm. Am ales cea mai scumpă cameră, iar condițiile sunt mai rău ca în Asia. Ea nu arată rău, dar este foarte multă mizerie și foarte mult mucegai. Mâncarea este îngrozitoare, nu ne lasă să comandăm de afară…dar vom vorbi cu ei căci altfel murim de foame, ne curățăm în câteva zile”, a povestit Speak pe pagina lui de socializare.
Spune-ti parerea!