Setari Cookie-uri

Declarația Directorului Executiv al UNICEF, Henrietta Fore: Fără scuze. Țineți școlile deschise. Copiii nu pot aștepta

Directorul executiv al UNICEF a făcut o declarație cu privire la efectele pe care închiderea școlilor, cauzată de pandemie, le are asupra copiilor. Henrietta Fore face un apel pentru ca toate instituțille de învățământ pentru a rămâne deschise spre binele celor mici.

NEW YORK, 27 ianuarie 2022 – “Pe măsură ce tulpina Omicron a coronavirusului continuă să se răspândească în toată lumea, îndemnăm guvernele să facă tot ce le stă în putere pentru ca această să nu perturbe și mai mult educația copiilor.

Pentru a evita o catastrofă în învățământ și pentru a restabili educația copiilor, UNICEF recomandă următoarele:

Țineți școlile deschise. Se estimează că 616 milioane de copii sunt afectați în prezent de închiderea totală sau parțială a școlilor. Știm că măsurile de prevenție ajută la menținerea școlilor deschise. De asemenea, știm că investițiile în conectivitatea digitală ne pot ajuta să ne asigurăm că nu lăsăm în urmă niciun copil. Avem nevoie de acțiuni ferme pentru a-i înlesni fiecărui copil revenirea la școală. Aceste măsuri includ sprijin cuprinzător cu accent îndeosebi pe copiii marginalizați din fiecare comunitate, precum ore de recuperare, sprijin alimentar și pentru sănătatea mintală, protecție și alte servicii esențiale.

Citește și:

Vaccinarea imediată a profesorilor și personalului școlar. Profesorii și personalul școlar trebuie să fie pe deplin susținuți și să li se acorde prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19, odată ce personalul medical din prima linie și categoriile de persoane cu risc crescut sunt vaccinate.

UNICEF sprijină vaccinarea copiilor odată vaccinurile sunt disponibile pentru ei și odată ce grupurile prioritare sunt pe deplin protejate. Nu faceți din vaccinare o condiție prealabilă pentru participarea la ore cu prezență fizică. Condiționarea accesului la educație cu prezență fizică de vaccinarea împotriva COVID-19 riscă să îi priveze pe copii de acces la educație și să sporească inegalitățile. În conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, UNICEF recomandă menținerea școlilor deschise și asigurarea că strategiile statelor de control al răspândirii COVID-19 înlesnesc participarea copiilor la educație și la alte aspecte din viața socială, chiar și fără vaccinarea copiilor și a adolescenților.

Citește și:

În condiții de criză, apar întotdeauna decizii greu de luat care duc la compromisuri dificile și recunoaștem că provocările pe care pandemia de COVID-19 le-a adus sistemelor de educație din lumea întreagă sunt fără precedent. Dar mizele sunt prea mari. Trebuie să depunem eforturi comune pentru a ține copiii la școală”.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.