Ștefan Stan a trecut prin momente teribile, asta după ce a anunțat pe pagina sa de socializare că este în drum spre spital cu soția sa. Simona se simțea rău și a fost nevoie imediat de intervenția medicilor.
Soția lui Ștefan Stan a născut prematur la începutul acestui an, iar de atunci ea a acuzat stări de rău. Recent, Simona a ajuns pe mâna medicilor pentru că starea ei se agrava de la o zi la alta, declară cei de la cancan.ro.
“Suntem pe drum spre spital. Avem probleme, nu știu ce s-a întâmplat. Soția mea nu e bine, chiar nu e bine”, a mărturisit inițial Ștefan Stan.
Chiar dacă nu a vrut să vorbească despre problemele de sănătate pe care le are partenera sa de viață, artistul a declarat că Simona se va face bine în cel mai scurt timp posibil.
“Nu vreau să discut despre asta cu nimeni. E ok. O să fie ok”, a adăugat, ulterior, Ștefan Stan, potrivit wowbiz.ro.
Ștefan Stan și Simona s-au căsătorit în anul 2019, după patru ai de relație. Chiar dacă diferența de vârstă dintre cei doi este una considerabilă, 23 de ani, cei doi se înțeleg de minune și se bucură din plin de familia pe care și-au format-o.
Spune-ti parerea!