Cum le vorbim copiilor despre război? Informații utile de la Psiholog Cristina Danea

Contextul actual ne pune pe noi, ca și părinți, în fața unei mari provocări. Nimeni nu știe ce urmează să se întâmple, însă cu toții știm un singur lucru în mod cert: ne dorim pacea și ne dorim ca cei mici să fie în siguranță.

Totuși, liniștea de care avem cu toții nevoie nu este atât de aproape pe cât ne-am dori, iar anxietatea pune stăpânire pe gândurile noastre mai mult ca niciodată. Instinctul de a-ți apăra copilul în fața pericolului, care pare tot mai mare de la o zi la alta, devine din ce în ce mai puternic.

Cu toți am văzut imaginile cu copiii ucraineni, imagini care ne-au rupt suflet în două și ne dăm seama, încă o dată, ce traumă imensă se va întipări în sufletul celor mici. Să ne rugăm pentru ca fiecare copil să trăiască în pace și să aibă doar lacrimi de bucurie pe obraz!

În acest context în care situația actuală este destul de stresantă chiar și pentru adulți, în care nu se știe ce va urma de la o zi la alta, copiii noștri pot fi martori ai unor discuții legate de război și pot pune întrebări sau își pot arăta sentimentele de teamă cu privire la ceea ce se întâmplă în țările vecine.

Pentru a știi cu exactitate ce să le răspundem celor mici, Psiholog Cristina Danea vine în întâmpinarea părinților, dar nu numai, cu câteva sfaturi prețioase despre cum ar trebui să le vorbim copiilor despre război.

„Într-o lume în care ne învățăm copiii despre bunătate, înțelegere, compasiune, iubire, să ajungem să le explicăm de ce există războaie, e greu.
Voi încerca să ofer câteva repere pentru atunci când vrem sau suntem nevoiți să comunicăm subiecte dificile unui copil. Deşi ne vom referi acum la război, parte din ele pot fi adaptate şi pentru alte situaţii dificile.

În primul rând, să încercam să înțelegem nevoile copilului referitoare la subiectul abordat şi să îl observăm de-a lungul conversației pentru a putea adapta informația la nevoile lui reale. Fiindcă în zadar îi oferim lecții de istorie, dacă el se simte amenințat în prezent şi caută doar să se asigure că suntem în siguranța sau doar vrea să înțeleagă un termen şi nimic mai mult.

De cele mai multe ori, copilul este cel care deschide subiectul, fiindcă vede sau aude că ceva se întâmplă. "Ce e un război?", ar putea întreba un copil de grădiniță sau copiii mai mari pot întreba "De ce au început războiul?" sau chiar "Suntem în pericol?".
Şi încercăm pornind de la întrebarea copilului:
1. Să îi răspundem cât mai simplu şi adaptat vârstei. Spre exemplu: "Este o luptă pornită de conducătorii unor țări pentru că nu reuşesc să se înțeleagă asupra unor lucruri importante pentru ei".

Sau uneori este mai simplu pentru cei mici să înțeleagă atunci când pot asocia informația cu ceva deja cunoscut lor: "Războiul e ca un conflict între copii. Și la fel ca în cazul certurilor între copii, unii sunt mai mari, alții mai mici, unii au alți copii lângă şi îi apără, în timp ce alții încearcă să îi despartă.
Însă, din cauza acelor copii care au început cearta, este posibil să sufere și alții". Iar unde vedem îngrijorări: "Poți sta liniştit, noi suntem înafara pericolului şi avem grijă să rămânem în siguranță."

2. Să întrebăm mai departe: "Tu ce ştii sau crezi despre asta?" Iar aici este punctul în care un copil poate veni cu propriile asocieri şi teorii sau se poate arăta speriat şi să caute securitate şi reasigurare din partea părintelui, pe când un altul se poate arăta curios să descopere cât mai multe informații, ori la capătul opus îi avem pe copiii care nu par impactați şi sunt mai degrabă preocupați cu alte lucruri, situație în care nu este indicat să insistăm pe conștientizare, fiindcă responsabilitatea noastră, a adulților este de a-i ajuta pe copii să se simtă în siguranță şi liniștiți, nu să le semnalăm un pericol pe care ei nu au cum să îl influențeze.

În al doilea rând, trebuie să avem în vedere permanent faptul că scopul nostru este acela de a insufla sentimentul de siguranță, aşadar mare atenție la volumul şi tipul de informație la care este expus copilul, mai ales dacă aceasta nici nu este cerută. Pe cât se poate, copiii, mai ales cei de până la 7-8 ani, nu trebuie să aibă acces la imagini sau conținut sensibil, fiindcă ne este greu nouă, adulților, să nu ne asociem cu ele, cu atât mai mult lor.

Pentru copiii cu o nevoie de securitate crescută, adică se tem pentru viața lor sau a celor dragi şi au nevoie să afle că sunt în siguranță, aceștia au nevoie să primească informații concrete despre distanța pericolului, soluțiile şi ajutoarele existente. Investim, astfel, într-un transfer de încredere şi respect între adult şi copil, fiindcă îl ajutăm pe cel din urmă să se simtă văzut şi auzit.

Să nu ne fie teamă să ne arătăm vulnerabilitatea în fața copiilor, fiindcă a fi încercat de tot soiul de emoții în perioada aceasta este normal, iar copiii vor învăța să și le regleze în funcție de atitudinea noastră. Le putem spune că și pe noi ne îngrijorează ceea ce se întâmplă, că avem tot felul de sentimente de neputință și nedreptate, poate chiar furie și este cât se poate de normal să le avem în contextul dat, însă ne putem ajuta să ne descurcam cu ele prin ceea ce alegem să facem: să spunem ceea ce simțim, să punem întrebări, să cerem și să oferim afecțiune, să ne reamintim de resursele disponibile și că nu suntem singuri. Să ne reamintim că suferința cea mai mare nu vine atât din greul trăit, cât din a ne simți singuri în timp ce îl trăim.
Totodată, putem face apel şi la ceea ce am încercat să le insuflăm până de curând: bunătatea şi grija oamenilor, mulți, care oferă ajutor, sprijin, chiar şi celor pe care nu îi cunosc. Iar astfel, putem încerca să transformam un episod din viață despre răutate şi agresiune, în unul despre bunătate şi iubire, fiindcă în mod real, acum, oamenii simpli au mobilizat resurse personale incredibile pentru a veni în ajutorul celor afectați de lupta fără sens.” - Psiholog Cristina Danea / https://www.facebook.com/psih.CristinaDanea / https://www.psihart.ro/echipa/cristina-nicoleta-danea/

Așadar, toate emoțiile și trăirile celui mic trebuie validate, asta pentru că nu există emoții negative sau nepotrivite. În încheiere, doresc să fac o recomandare pentru copiii care au această nevoie puternică de a se simți în siguranță, așa cum bine a punctat Psiholog Cristina Danea mai sus. O carte potrivită pentru cei mici, care abordează una dintre cele mai întâlnite emoții – frica, este „Îmi este frică”, din seria Emoțiile lui Noni, de la editura DPH.

Cărticica are și un exercițiu de respirație pentru controlul fricii, frumos adaptat celor mici. Așa cum spunea și Psiholog Cristina Danea, situațiile la care facem referire pot fi adaptate.

Pentru copiii ceva mai mari, Editura Cartemma propune două cărți pe subiecte actuale: „Conflictele globale” și „Refugiații și emigranții”. Datorită ilustrațiilor expresive și a explicațiilor clare, copiii primesc răspunsuri la întrebările care îi frământă în această perioadă.

În orice caz, deschiderea către sentimentele celui mic și comunicarea deschisă cu el sunt un pas important pentru că siguranța mediului să își facă loc printre emoțiile pe care cel mic le poate simți în aceste vremuri tulburi.

---