Atunci când războiul nu are puterea de a distruge copilăria

COPILĂRIE, copilării, s.f. 1.Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil, naivitate.

Începutul fiecărui om pe Pământ este numit copilărie, conform dexonline.ro. În acest început al vieții se regăsește naivitatea și puritatea omului, ce este numit, simplu, copil.

Atunci când camera cu jucării sau locul de joacă din fața blocului devine un loc nesigur, atunci când cei care dețin puterea pun în primejdie viața cunoscuților, a familiei, a copiilor...se mai poate numi copilărie tot ce se trăiesc cei mici acum?

În doar câteva zile, mii de copii au fost nevoiți să își lase cărțile de colorat pe masă și să plece neștiind unde, poate doar cu hainele de pe ei, ținându-se cu încredere de mâna hotărâtă a mamelor lor.

Războiul privit prin ochii copiilor este poate cel mai profund eveniment, asta pentru că cei mici văd totul din perspectiva emoțiilor și nu înțeleg, din punct de vedere rațional, ceea ce se înâmplă cu siguranța pe care știau că o au în propria casă. Mai mult, sunt copii ai căror tătici au rămas pe frontul de luptă, iar aici pot interveni multe, multe frici, de la abandon, până la frica de moarte și de pierdere a controlului.

Cu siguranță, cei mici vor avea atât de multe de spus despre războiul prin care trec astăzi. La vârsta adultă își vor aduna din inimă toate trăirile de acum și vor încerca să se elibereze de ele, așa cum vor știi mai bine, sper eu, ajutați și susținuți de familie și de specialiști.

Cu toate că nimic nu mai este la fel, speranța există și va exista atâta timp cât oameni inimoși au grijă ca inocența copilăriei să nu se termine o dată cu începutul războiului. Credința în viitor pune bariere fricii din prezent, iar voioșia copiilor și pofta de joacă, de a explora, de a relaționa trebuie susținută și trebuie să meargă mai departe.

Aceste lucruri se întâmplă acolo unde există oameni potriviți și instrumente specifice celor mici, cu care copiii își pot trăi frumoasa vârstă fără să fie prea (mult) îngreunați de frica războiului.

La Școala Ferdinand I se întâmplă lucruri magice datorită echipelor de voluntari și ale oamenilor generoși care vin pe tot parcursul zilei pentru a dona jucării, cărții pentru copii, haine sau mâncare.

Una dintre asociațiile care se ocupă cu sprijinul copiilor și care nu doar le pun câteva jucării în brațe, ci se joacă cot la cot cu ei, aleargă, îi leagănă, îi îmbrățișează, povestesc împreună este Fundația Inocenti.

Copilăria trăită departe de țara natală, unde voluntarii devin parteneri de joacă

Am intrat de mână cu fetița mea pe poarta sălii de sport a Școlii Ferdinand I pentru a duce câteva pijamale în stare foarte bună, care i-au ei rămas mici. Am urcat la primul etaj, acolo unde un voluntar sorta și organiza lucrurile primite de la alți oameni care au donat diverse lucruri pentru copiii și mamele lor.

După ce voluntarul mi-a mulțumit pentru donație, fetița mea mi-a spus că ar dori să îmbrățișeze copiii din Ucraina. O doamnă polițist ne-a condus către locul de joacă, acolo unde echipa de la Fundația Inocenti aveau mare grijă să îi distreze pe cei mici.

Mare bucurie a fost să îl revăd pe Mihăiță Ivașcu, unul dintre cei mai altruiști oameni pe care i-am cunoscut, un asistent social model, cu multă iubire de oferit și dăruire față de meseria pe care și-a ales-o.

Colțul de joacă amenajat de Fundația Inocenti este viu colorat, se aud râsete și voci calde tot timpul, ba chiar fetița mea m-a întrebat dacă aici este o grădiniță.

"Poate fi", mă gândesc eu. O grădiniță a sufletelor care refuză ca începutul lor în viață să fie predominat de frică și îngrijorări.

Asistenții sociali și voluntarii de la Fundația Inocenti se luptă pentru a menține copilăria micilor ucraineni vie, colorată, sigură, plină de joc și joacă.

Pe un covoraș-puzzle stau câteva fetițe care construiesc ceva. Poate o casă, poate un turn, poate o dorință care să ajungă mai repede la Cer. La una dintre măsuțe stă o voluntară care desenează cu un copil pe o carte de colorat. Puțin mai încolo, câțiva copii stau pe fotoliile în miniatură și se uită la Masha și Ursul, varianta în ucraineană.

Pe canapea, un voluntar o îmbrățișează pe una dintre fetițele din Odessa, care va pleca peste doar câteva ore în America, cu mama și surorile sale.

Fetița cunoaște câteva cuvinte în română, iar în cele 5 zile de când este aici s-a atașat enorm de voluntarii asociației, iar sentimentul este reciproc. Ea a lăsat Ucraina în spate și va pleca la unchiul și mătușa sa în America, acolo unde va începe o nouă viață și va cunoaște o nouă etapă din copilăria sa.

Desenul pentru toți cei care susțin în continuare copilăria copiilor ucraineni

Când îmi ridic privirea de la fetița din Odessa care îmbrățișează strâns voluntarul cu care s-a jucat în aceste zile de când a fugit din calea războiului, văd un panou-curcubeu, plin de desene, de culori, de viață.

Mă apropii, iar psihologul asociației mă face atentă la lucrarea unei fetițe. Cred că este cel mai profund și emoționant desen pe care l-am văzut vreodată și exprimă dragostea unui copil pentru tot ceea ce i se întâmplă acum.

Fetița respectivă a desenat mai mulți copii, de vârste diferite, care primesc cadouri de la Cer, de la soare, de la nori. Totul este vesel, soarele zâmbește, căsuța este în picioare, iar o fetiță blonduță ține în mână o inimioară.

Aș vrea să am mai multe cuvinte de specialitate să povestesc tot ceea ce îmi exprimă mie acest desen, însă mă simt copleșită în fața lucrării acestui copil a cărei puritate și suflet curat sunt păstrate intacte de către oameni minunați și mai ales de către Divinitate.

Acea căsuță desenată va fi mereu inimioara ei, iar bunătatea și veselia zilelor petrecute în centrul de la Școala Ferdinand I se vor regăsi întotdeauna în sufletul ei de copil, a cărei copilărie nu poate fi stopată de război.

Un alt desen înfățișează o inimioară mare, fericită, plină, păstrată cu grijă de către oamenii minunați.

Iar acum, spuneți voi, nu-i așa că lucrul cu copiii este cea mai frumoasă meserie din lume?

Un copil care pleacă spre o nouă viață

La voluntari vine o mămică cu fetița ei ca să își ia "La revedere". Sunt echipate și pregătite să plece către un alt drum, poate Germania, nu am înțeles prea clar. Fetița îi ia în brațe pe voluntari, iar ei, la rândul lor, strâng cu multă iubire puiul de om și își închid ochii preț de câteva secunde pentru că zâmbetul unui copil face parte din munca lor. Iar atașamentul este inevitabil atunci când lucrezi cu suflete.

Jocuri pentru fiecare

O adolescentă vine la Mihăiță Ivașcu și îl întreabă dacă dorește să joace împreună badminton. Fără să stea pe gânduri, el se ridică și își ia racheta.

Printre ei, copii de toate vârstele merg cu trotineta sau cu bicicleta.

La o altă masă, o altă asociație a amenajat un colț de pictură. Aici copiii mici s-au înghesuit să coloreze ouă de Paște și stau la rând pentru ca două tinere voluntare să îi picteze pe față. Cu fluturași și alte personaje animate pictate pe chip, cei mici servesc cu poftă din platourile de prăjituri pe care două doamne tocmai ce le-au adus la centru.

Bineînțeles, mâncarea este servită pe tot parcursul zilei de către voluntari. Persoanele cazate la Școala Ferdinand I au la dispoziție mese și bănci pentru a mânca bucatele calde și pregătite cu mult drag.

Agitația nu pare că se va termina prea curând, iar râsetele și energia copiilor nu au oră de somn.

Totuși, noi trebuie să plecăm și lăsam în spate aceeași energie bună a unui loc minunat în care am avut norocul să mă încarc într-o zi de Duminică.

Cu siguranță cele mai valoroase lecții le învățăm stând în preajma copiilor, iar asta mi se pare cel mai mare câștig. Să te așezi lângă un copil, chiar dacă tu nu îi cunoști limba, nici el pe a ta, reprezintă colacul de salvare al copiilor care au lăsat în urmă tot și au fugit din calea războiului. Totuși, copilăria este pură și nu ține cont de limbaj, de vârstă, de țară și așa ar trebui să rămână.

Pentru ca cei mai frumoși ani din viața copiilor să rămână veseli, neumbriți de tragediile prezentului, mii români și-au oferit ajutorul.

Războiul poate că distruge case, școli, instituții, dar nu va distruge niciodată COPILĂRIA, atâta timp cât acolo există oameni cu har care se luptă să mențină vie bucuria prezentului.

---