Angelina Jolie s-a declarat marcată de tot ceea ce a trăit în urma vizitei pe care a făcut-o în Ucraina. Actrița a mers în Liov în urmă cu o săptămână și a văzut cât de multă suferință îndură copiii ucraineni.

Încă de la declanșarea războiului, Angelina Jolie și-a arătat îngrijorarea cu privire la situația oamenilor rămași în calea bombardamentelor. Actrița a adresat mai multe mesaje pe socia media legate de nevoia de pace, mai ales că atât de multe suflete mor nevinovate.

La începutul acestei săptămâni, Angelina Jolie a făcut o vizită neașteptată în Ucraina, însă de cum a ajuns a fost nevoită să se ascundă într-un buncăr pentru că alarmele sunau pentru a averiza populația că urmează un nou atac cu bombă.

Deși a fost extrem de copleșită de tot ceea ce a văzut în Liov, Angelina Jolie și-a dat seama că lucrurile sunt mai mult mai grave decât credea inițial. Abia după ce a ajuns înapoi în America, actrița a conștientizat mai bine drama prin care copii ucraineni trec încă de la începutul anului. Vedeta a postat un mesaj emoționant pe social media, în care le-a vorbit internauților despre cadoul primit de la o fetiță, a cărei viață îi este permant pusă în pericol.

“În timp ce mă aflam în Liov, în urmă cu câteva zile, mi-a fost arătată o ‘piatră specială’ găsită de o fetiță. Fetița care a găsit-o nu și-a dat seama că piatra cu care se juca era, de fapt, o bucată de schijă dintr-o bombă. Când o bombă sau un obuz explodează, fragmente ascuțite de metal greu sfârtecă trupurile celor din apropierea punctului de impact.Multora dintre copiii pe care i-am întâlnit, de la bombardamentul din gara Kramatorsk, li s-au îndepărtat recent bucăți de schije din corp, un proces dificil și dureros.”, a notat Angelina Jolie, pe pagina sa de Instagram.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: