În teorie, nu mi-aș vinde sufletul Diavolului. În practică...

Am văzut Faust în regia lui Silviu Purcărete și am înțeles ademenirea cântecului de sirenă

Pe vremea când am citit Faust de Goethe, existau biblioteci de cartier de la care oamenii încă mai împrumutau cărți. A răms atât de adânc înrădăcinată în mine această lucrare încât un pic mai târziu, la liceu, am adaptat-o (pueril) pentru colegii mei. Varianta mea se numea Homo sum, iar pe Margareta mea o chema Messalina. La momentul respectiv, mi s-a părut mie o găselniță foarte deșteaptă să botez un personaj eminamente pur și docil după a treia nevastă a împăratului Claudiu, neam cu Caligula, rămasă în istorie cu o reputație (mai mult sau mai puțin meritată) de codoașă desfrânată. Atât s-a putut. Pe Faust al meu îl chema Cristopher (nu mai știu de ce), încasa palme și șuturi de la toate personajele, iar Mefisto juca șah cu un Dumnezeu tânăr, cu barbă de vată și înfășurat într-un cearșaf. Școlărește.

Retail jobs

Ani mai târziu, am revăzut de zeci de ori Faust a lui Gounod, montată atât în opere provinciale, cât și la marile opere ale lumii sau pe scena Operei Naționale din București. Dintre toate acestea, varianta cea mai apropiată de sufletul meu a fost cea de la Met Opera, care îi avea în distribuție pe Jonas Kaufman (Faust), Rene Pape (Mefisto) și Marina Poplavskaya (Margareta). După un asemenea tur de forță dus de superstaruri mondiale, o comparație cu Faust de la ONB e complet nedreaptă, deși este una dintre cele mai complexe producții din repertoriul ultimilor ani.

Din momentul în care am văzut (și revăzut obsesiv) varianta Operei Metropolitane din New York, aș fi putut să jur cu mâna pe inimă că ăsta este cel mai bun Faust din lume, deși trebuie să recunosc faptul că nici aici Noaptea Valpurgiei nu s-a ridicat la nivelul de dezmăț grotesc pe care mi-l imaginam citind lucrarea lui Goethe.

Știam că în Sibiu se joacă Faust, piesă de teatru în regia lui Silviu Purcărete, aclamată și răsaclamată inclusiv de publicații mari din afară și la festivaluri internaționale de teatru, dar dintr-un motiv sau altul, am ajuns să o văd de abia pe 13 mai 2022, deși a avut debutul în urmă cu vreo 15 ani. Am citit cronici, am auzit păreri extaziate, dar nimic din toate acestea nu m-au putut pregăti pentru ce am văzut, ce am auzit, ce am mirosit, ce am atins pe scenă (da,da).

Piesa se joacă într-o hală la marginea Sibiului pentru că nicio sală convențională de teatru din lume nu ar putea să găzduiască pe bună dreptate un astfel de desfrâu al simțurilor. Rolul principal a fost jucat de Miklos Bacs, dar adevărata stea a piesei a fost Ofelia Popii care îl joacă pe Mefisto. Nu că îl joacă, îl trăiește de la prima privire aruncată de pe dulap la ultimele schimonsiri furioase ale feței. Nu o să mai vedeți așa ceva pe nicio scenă din București, indiferent că e lirică sau dramatică, deși admin că nu e chiar cea mai justă comparație.

Este o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli.(...) Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer. Producția se remarcă prin decor și light design de o impresionantă forță evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlești, muzică antrenantă sau copleșitoare cu efecte sonore adecvate ambianței funambulești, proiecții video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată., scrie pe site-ul teatrului Radu Stânca din Sibiu.

Cum ziceam mai sus, am văzut Noaptea Valpurgiei în zeci și zeci de variante, dar niciuna nu se compară cu ce înseamnă această scenă în viziunea lui Purcărete. Este o demență totală, o imersiune completă a publicului în planul piesei, un șoc pentru toate simțurile. Ofelia Popii este dracu’ gol (la propriu și la figurat), hipnotizantă, grotescă, superbă și conduce o bacanală infernală care transformă toată sală în satiri și menade. În teorie, ne place să credem că dacă diavolul ar veni să ne ceară sufletele în schimbul unor favoruri, am putea să îi rezistăm. Totuși, dacă Diavolul ar veni ca Ofelia Popii în Faust, nu ne văd bine pe niciunul.

Cu orice preț și orice efort, trebuie să ajungeți să vedeți Faust la Sibiu, chit că o să comparați apoi orice altă interpretare cu ce veți vedea în această hală.

Nu vreau să vă dau spoilere, dar vă las cu asta: dacă ajungeți aici și vă cheamă porcii, să vă duceți în mijloc.

Foto prima pagina FOTOKITA / Shutterstock

Vizionare placuta


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri