Niculina și Ion au fost numiți câștigătorii reality show-ului „Dragostea Trece prin Portofel”. Emisiunea reprezintă o premieră pe piața divertismentului local și a fost difuzată pe platformele de social media Kaufland România pe durata lunii mai, unde este disponibilă în continuare pentru vizionare.

Zece participanți, cinci bărbați și cinci femei, au acceptat provocarea de a-și întâlni perechea, în funcție de afinitățile lor la cumpărături.

Pe parcursul celor patru episoade, participanții au trecut prin mai multe probe. Încadrându-se într-un buget prestabilit, aceștia au avut de făcut cumpărături pe diverse teme: „Cunoaște-mă după cărucior”, „Picnic romantic”, „Insulă pustie” și „Meniul de nuntă”. După fiecare provocare, concurenții au fost evaluați de colegii lor pe baza căruciorului, iar cei situați pe ultimele poziții au fost eliminați.

Înainte de episodul final, cei patru participanți rămași în competiție și-au ales perechile în funcție de cum s-au descurcat pe parcursul show-ului. La final, cuplul câștigător a intrat în posesia premiului de 5.000 euro.

„Neînțelegerile de ordin financiar sunt adesea întâlnite în cupluri. Challenge-ul a fost să demonstrăm că există o cale de a începe o relație cu dreptul, printr-un mod inedit al partenerilor de a se cunoaște unul pe celălalt, dincolo de aspectul fizic. Alegerile și felul cum ne gestionăm bugetul la cumpărături spun multe despre personalitatea noastră. Iar la Kaufland, prețurile sunt atât de avantajoase, încât sesiunile de cumpărături nu mai devin factori generatori de tensiuni sau contradicții”, a declarat Alina Golopența, Director Marketing, Kaufland România și Republica Moldova.

Proiectul s-a desfășurat exclusiv în mediul online. Episoadele emisiunii sunt disponibile integral pe platformele Youtube și Facebook ale Kaufland România, dar secvențe din cadrul acestora și conținut extra sunt publicate și pe restul platformelor de social media ale Kaufland România: Instagram și TikTok.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: