David Popovivi a scris istorie zilele trecute la Budapesta, acolo unde a devenit dublu campion mondial la natație, doborând record după record. La doar 17 ani, David Popovici a reușit să câștige medalia de aur la proba 200 și 100 de metri liberi, stabilind un record absolut la nivel mondial.

La fel ca oricare alt român, Dani Oțil s-a bucurat de succesul tânărului sportiv, însă a publicat pe contul său de socializare un mesaj emoționant, în care își cere scuze față de nepăsarea pe care presa a arătat-o cu privire la parcursul său sportiv și al performanțelor sale în natație.

”Scuze, David Popovici. În numele meu, al colegilor de media care și-au adus aminte abia acum că avem și sportul intitulat înot în România. Te vor peria două săptămâni. Apoi, dacă ratezi o finală sau te accidentezi, te vor tăvăli. Dar tu ești băiat deștept. Te-am auzit la primul live de la Neatza acum un an. Ne-ai dat pe spate la doar 16 ani. Nu semeni cu fotbaliștii majori cu care umplem grupajele de stiri”, a scris Dani Oțil în mesajul postat pe Facebook.

Mai mult, prezentatorul tv a ținut să îi dea și câteva sfaturi tânărului sportiv și l-a îndemnat ce să facă în continuare în ceea ce privește cariera sa.

"Ne cerem scuze pentru felul în care arată bazinele din România. Tu să nu ne ne bagi în seamă. Semnează cu sponsori, câștigă bani, apari în reclame. Nu ne datorezi nimic. Ne poți ajuta într-un singur fel. Între copiii noștri mai sunt câțiva ca tine, dar pe care îi vom îneca de mici. Tu ești superman. Nu pentru că ai bătut recorduri. Pentru că ai bătut sistemul. Noi suntem 20 de milioane. Lucrăm de 30 de ani la un sistem care să te încurce. Să te bată. Ne-ai bătut. Scuze, David Popovici”, a mai scris Dani Oțil pe social media.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: