Setari Cookie-uri

Cum se îngrijesc orhideele

Iată cum poți să ai grijă de orhideea ta din ghiveci!

Orhideele sunt unele dintre cele mai frumoase flori pe care cineva le poate primi. Cu toate acestea, ele sunt destul de pretențioase și au nevoie de o adevărată rutină de îngrijire pentru a arăta spectaculos și pentru a rezista în timp. Iată cum poți să ai grijă de orhideea ta!

Întreținere orhidee de apartament

Întreținere orhidee de apartament. Atunci când îți dorești foarte mult o plantă, dar stai la bloc, trebuie să ții cont de câteva instrucțiuni. Dacă vorbim despre întreținerea unei orhidee la apartament, atunci este necesar să iei în calcul câteva aspecte extrem de importante!

Ghiveci pentru orhidee

Atunci când vrei să crești o orhidee în apartament trebuie să fii foarte atentă la alegerea ghiveciului în care o așezi. Florăresele și oamenii care au studiat aceste plante susțin că rădăcina trebuie să aibă contact direct cu lumina soarelui. Acest lucru înseamnă că este necesar ca vasul în care așezi orhideea să fie transparent.

Citește și:

Pământul pentru orhidee

Am spus și anterior că orhideele sunt plante extrem de pretențioase, motiv pentru care trebuie să ai grijă inclusiv la pământul în care le plantezi. Un amestec de scoarță de copac, lemn de ferigă, plută, turbă, cărbune și nisip este tot ce are nevoie orhideea ta pentru a se dezvolta. În cazul în care nu ai toate aceste elemente, poți căuta în magazinele de specialitate pământ destinat orhideelor.

Temperatura potrivită

Orhideea este o plantă foarte pretențioasă atunci când vine vorba despre temperaturi. Aceasta poate fi afectată chiar și de vremea proastă de afară, dacă este ținută la pervaz. Cu toate acestea, pe timpul zilei planta are nevoie de o temperatură cuprinsă între 21 și 29 de grade Celsius, iar noaptea de 16-19 grade Celsius.

Citește și:

Lumina

Orhideea are nevoie de multă lumină solară, însă este important ca aceasta să nu fie directă. Acest lucru înseamnă că e de preferat ca planta să fie ținută pe pervazul de la geam aproximativ 12 ore pe zi. Totuși, dacă nu beneficiezi de o lumină naturală suficientă, poți apela la o lampă uv.

Nivelul de umiditate

Și umiditatea reprezintă un factor important pentru ca orhideea ta să înflorească, să se mențină în timp și să fie sănătoasă. Astfel, este recomandat să pulverizezi în fiecare dimineață puțină apă pe frunzele ei, dar fără a ajunge la rădăcină!

Când trebuie să uzi orhideea

Orhideea, precum și alte plante de apartament, poate să moară dacă este înecată. Astfel, trebuie să ai grijă să îi uzi rădăcinile la interval de 7-9 zile, fără a stropi mugurii sau frunzele, deoarece ar putea să putrezească.

Citește și:

Nu muta orhideea!

Găsește un loc potrivit pentru planta ta și nu i-l schimba des. Este de preferat ca planta să fie transportată doar în situații necesare.

Orhidee îngrijire după căderea florilor

După ce florile cad, nu trebuie să aruncați orhideea! Acestea va înflori din nou într-un mod spectaculos, dacă știi cum să o îngrijezi!

  • Tăierea tijelor

Multă lume susține că tijele cu care planta a venit atunci când ai achiziționat-o pot fi păstrate pentru totdeauna. Da, este adevărat că planta nu va muri dacă nu le îndepărtezi, însă trebuie să ai în vedere că nu va mai înflori la fel de frumos. Astfel, pentru a arăta bine, trebuie tăiate tijele. O tijă se taie cu 1-1,5 cm desupra celui de-al 3-lea sau al 4-lea nod, la o înălțime de cel mult 20-30 cm. Dacă tija a început să se ofilească, o tăiți mai jos de porțiunea uscată, păstrând la fel 3-4 noduri.
Ca să protejați tăietura să nu se usuce prea tare, o puteți acoperi cu ceară: luați o lumânare, o aprindeți și aplicați câte o picătură de ceară topită pe fiecare tăietură. Astfel ceara nu permite umidității să se evapore.

Citește și:
  • Fertilizarea

Dacă ai cumpărat de puțin timp orhideea, iar ea ajuge să își piardă frunzele și florile, trebuie să știi că încă nu este momentul să o fertilizezi. De-a lungul timpului, ea a primit un exces de ingrediente nutritive pentru a avea un aspect mai fabulos. În schimb, dacă ai orhideea de un an, atunci poți să o fertilizezi imediat cum florile se ofilesc.

Vizionare placuta


Lorena Martin este redactor de beauty și skincare și s-a alăturat echipei Kudika încă de când se afla pe băncile facultății. Acum, după doi ani și jumătate, este absolventă a...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.