Gina Pistol și Smiley s-au logodit, iar cea care a dat veste pe rețelele sociale, în urmă cu doar câteva ore, a fost chiar ea.
Prezentatoarea a prins momentul potrivit și le-a dezvăluit fanilor ei câteva lucruri esențiale despre ea, inclusiv faptul că este logodnica artistului, lucru pe care nimeni nu l-a știut până acum.
Gina Pistol s-a logodit cu Smiley
Gina Pistol și Smiley sunt împreună de ani buni, dar au preferat să țină multă vreme ascunsă relația lor și s-au descurcat atât de bine, încât în prima parte a relației lor nimeni nu și-a dat seama că ar fi împreună. Artistul i-a atras atenția partenerei sale în timpul unui concert, după care au început să vorbească din ce în ce mai mult, iar odată cu trecerea anului să ajungă să își întemeieze și o familie.
Deși cadrele medicale i-au tăiat aripile spunându-i că șansele de a deveni mamă sunt foarte aproape de zero, prezentatoarea de la Antena 1 nu a încetat să spere, să se roage și să își dorească din tot sufletul un copil, iar acum fiica ei și a lui Smiley are un an și câteva luni, motiv pentru care părinții ei nu pot fi decât recunoscători. În aproape toate interviurile pe care ea le-a acordat până acum, a dat de înțeles că viața de părinte este îngrozitor de obositoare și a recunoscut că nu mai avea timp nici pentru ea.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Gina Pistol strălucește la MasterChef 2024 într-o rochie albă spectaculoasă: Află cât costă ținuta de vis
- Smiley și Gina Pistol, împreună pe micile ecrane: Credeți că se poate da așa ceva la televizor?
- Imagini inedite cu Josephine, fetița lui Smiley și a Ginei Pistol, la împlinirea vârstei de 4 ani
Citește continuarea pe 9am.ro