George Burcea a oferit, pentru prima dată, scuze pentru afirmațiile controversate pe care le-a făcut în urmă cu o săptămână. Omul de televiziune a recunoscut că a avut un comportament nepotrivit, iar declarațiile sale nu i-au făcut deloc cinste.

„O să o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic”, a spus Buhnici, în urmă cu scurt timp.

În continuare, soțul Lorenei Buhnici și-a explicat comportamentul din acea seară, spunând că și-a dorit să impresioneze, însă tentativa sa a fost total neinspirată.

”Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am „reușit” să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public”. a mai spus el.

George Buhnici și-a cerut scuze în mod direct tuturor celor pe care, fără intenție, i-a jignit prin afirmațiile sale.

"Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe." a mai adăugat el.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: