Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează unul dintre cuplurile admirate de internauți, iar împreună cei doi au 3 copii de care se bucură clipă de clipă.

Dacă în urmă cu ceva timp, Cristi Borcea a declarat că își dorește să fie tată pentru a 10-a oară și că vrea ca Valentina Pelinel să fie din nou mamă, iată că vedeta a mărturisit că familia lor nu se va mări.

„Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori, nu-i nicio problemă, dar, sincer, suntem bine pentru că nouă copii necesită multă atenție, e multă responsabilitate”, a spus fotomodelul, în urmă cu ceva vreme.

Se pare că frumoasa soție a lui Borcea și-a mai schimbat părerea, iar acum este hotărâtă că nu mai vrea să îi ofere lui Borcea încă un moștenitor.

„Viața cu trei copii este completă și un al patrulea nu face parte din planurile noastre. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei trei copii sănătoși, de care ne bucurăm din plin în fiecare zi.", a spus Valentina Pelinel, pentru fanatik.ro.

Cu toate că are 3 copii, vedeta arată nemaipomenit, iar silueta sa este de invidiat. Soția lui Borcea se ocupă de tot ce ține de aspectul ei fizic și merge la sală, dar are mare grijă și la alimentație.

"Am făcut sport inclusiv pe perioada sarcinilor, mai exact am urmat un program de aerobic adaptat condiției mele. Atât pe perioada sarcinilor, cât și când am alăptat, nu m-am abținut și mi-am satisfăcut poftele, dar m-am reapucat de sală, cam la două luni după fiecare sarcină. Acum, după mult efort, am ajuns la greutatea dorită, aceeași de când lucram ca fotomodel, de 62 de kilograme, o greutate la care eu mă simt cel mai bine”, a dezvăluit vedeta, pentru sursa de mai sus.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: