Mădălina Ghenea a postat câteva fotografii în care apare în ipostaze senzuale, pe pagina sa de Instagram. Frumoasa actriță apare într-un costum de baie, bucurându-se de vremea bună din luna August. Surpriza cea mare este dezvăluită tot de Mădălina Ghenea, care le spune internauților că fiica sa, Charlotte, în vârstă de 5 ani și 5 luni a fost cea care i-a realizat fotografiile.

Imaginile cu Mădălina Ghenea au primit mii de aprecieri, iar frumoasa actriță a fost încă o dată lăudată pentru trăsăturile ei unice.

„Fotograf :Charlotte 5 ani și 5 luni 😅Ea a spus că lunile sunt importante, dar aș spune că acum chiar și secundele sunt importante… 24/7 împreună doar eu și tu în acest august. La revedere vara! Mi s-a spus că postez prea multe din viața profesională și nu din cea personală, așa că nimic nu poate deveni mai personal decât asta”, a scris vedeta, pe pagina sa de Instagram.

Mădălina Ghenea își crește singură fetița

Mădălina Ghenea și Matei Stratan s-au despărțit în urmă cu câțiva ani. Actrița își crește singură fetița în Italia, acolo unde cele două locuiesc cu chirie. Totuși, tatăl micuței Charlotte are de plătit o pensie de întreținere de 1.500 de euro/lună.

„Plătesc singură chiria la Milano, nu plăteşte nimeni pentru mine. Charlotte primeşte 1.500 de euro pe lună de la tatăl ei”, a spus Mădălina Ghenea, pe InstaStory, acum ceva timp.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: