Setari Cookie-uri

Klaus Iohannis va fi prezent la funeraliile Reginei. Cine a refuzat invitația de a participa luni la înmormânarea Suveranei?

Klaus Iohanis va participa luni, 19 septembrie, la funaliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a. Alături de el, alți șefi de stat, dar și membrii ai Caselor Regale vor fi prezenți la ceremonie. Lista de invitați nu este încă definitivă, însă un important lider politic a declarat că nu va fi prezent.

Klaus Iohannis urmează să se deplaseze la Londra, pentru a participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, ce vor avea loc luni, 19 septembrie. Alți importanți lideri politici urmează să ajungă la Londra, iar confirmările oficiale continuă să apară, asta după ce lista cu invitați a fost făcută publică.

The Guardian estimează că numărul demnitarilor care vor ajunge la înmormântare Suveranei va ajunge la 500. Marți au confirmat prezența la Londra și Klaus Iohannis și Principesa Margareta, alături de Principele Consort Radu.

Președintele Joe Biden și-a anunțat participarea, declarând că Regina Elisabeta a II-a a definit o epocă și că a contribuit semnificativ în istoria mondială.

„Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a fost mai mult decât un monarh. Ea a definit o epocă. Într-o lume în continuă schimbare, ea a fost o prezență constantă și o sursă de confort și mândrie pentru generații de britanici, inclusiv mulți care nu și-au cunoscut niciodată țara fără ea.”, a declarat președintele american.

Citește și:

A existat o neclaritate în ceea ce privește invitația către Donald Trump, însă Casa Albă a transmis că invitația venită din Marea Britanie îi vizează doar pe Joe și Jill Biden, iar SUA nu poate participa cu o delegație care îi vizează pe foștii președinți.

Lista demnitarilor prezenți continuă cu Liz Truss, noul premier al Marii Britanii, Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron, prim ministrul Noii Zeelande Jacinda Ardern, împăratul Japoniei Naruhito, Ursula von der Leyen și președintele Turciei, Recep Erdogan.

De asemenea, membrii ai famililor regale din Spania, Belgia, Norvegia, Danemarca, Suedia și Oldanda vor participa luni la ceremonie.

Vladimir Putin nu va fi prezent

Oficialii de la Kremlin au oferit un comunicat public, în care se arată că președintele rus, Vladimir Putin, nu va participa la funerariile Reginei.

Citește și:

„Chestiunea deplasării lui Putin la funeraliile reginei Elisabeta a II-a nu este luată în considerare. Pentru a decide cine va reprezenta Rusia, trebuie să așteptăm anunțarea protocolului ceremoniei”, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția rusă de stat RIA Novosti.

Vizionare placuta


Kudika
14 Septembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.