George Simion a vorbit recent despre mama sa și despre modul în care reușesc părinții lui, la fel ca și alți români, să facă față scumpirilor din perioada actuală. Liderul AUR este revoltat de prețurile crescute la alimente, dar și de facturile uriașe pe care oamenii simpli le achită cu greu.

George Simion a mărturisit că cei care i-au dat viață și l-au crescut sunt oameni simpli, care s-au chinuit toată viața pentru a avea ce să pună pe masă. Părinții omului politic locuiesc în Focșani și trăiesc o viață simplă, departe de ochii curioșilor. Mama lui George Simion este economist și are un salariu de 2.300 de lei/lună.

Scumpirile la energie i-au afectat și pe părinții săi și spune că ultima factură pe care mama sa a trebuit să o plătească este în valoare de 1.700 de lei.

„Parlamentul plătește 1.000 de euro pentru chirie și toate cheltuielile aferente. Îmi trimite proprietarul clădirii suma totală de plată în fiecare lună, mama plătește 1.700 de lei”, a declarat recent liderul AUR la Realitatea Plus.

George Simion vrea să își protejeze părinții și vrea să îi vadă liniștiți și fericiți, așa cum a fost și el atunci când era doar un copil. Anul trecut, liderul AUR a publicat o fotografie cu cea care i-a dat viață, mărturisind că a avut o copilărie fericită datorită mamei sale.

„Mama! Datorită ei am fost un copil fericit, datorită ei sunt un adult împlinit şi un om întreg”, a comentat George Simion.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: