Dan Bittman și Denise Rifai sunt cei care țin prima pagină a ziarelor, asta după ce presa a speculat cum că cei doi ar trăi o poveste de dragoste. Artistul și prezentatoarea de la KanalD au fost văzuți venind împreună la un eveniment monden, iar fanii nu au cum să nu se întrebe dacă cei doi sunt sau nu într-o relație.

Recent, Dan Bittman a fost invitat la un eveniment marca Cătălin Botezatu, iar aici, artistul a vorbit pentru întâia oară despre bârfele care circulă în mass media. Artistul a păstrat discreția, însă a declarat că nu este singur. Mai mult, pare că remușcările din trecut nu îi dau pace nici acum.

„Am avut chef să ies și să mă văd cu o grămadă de prieteni. M-am revăzut cu Botezatu după foarte multă vreme. Cătălin era asociat la un bar de pe Calea Moșilor și eu fusesem invitat de Aura Urziceanu. Atunci ne-am cunoscut. Sunt povești, multe povești.

Eu zic că e mult 80% (n.r. – dintre femei, întrebat de reporter cum e să fie dorit de atâtea doamne și domnișoare) să mă iubească. Mă simt bine în pielea mea. Unele doamne au o părere bună despre mine, celelalte au greșit definitiv și irevocabil. Toate greșelile din relații au fost ale mele. Nu sunt singur. Am și trei băieți minunați. Ne facem programul împreună. Plus că meseria pe care o am mă face să fiu în mijlocul oamenilor. Nu pot vorbi de singurătate”, a povestit Dan Bittman într-un reportaj difuzat de Prima TV, relatează Fanatik.

Dan Bittman s-a separat de mama băieților săi, Liliana, cea alături de care a trăit o poveste de dragoste timp de 30 de ani. Ulterior, presa a vorbit despre o relație dintre artist și Monica Odagiu, însă niciunul dintre ei nu a confirmat acest lucru.

Cântărețul a recunoscut că el și fosta sa parteneră de viață nu s-a despărțit în condiții amiabile.

„Ne-am despărțit în condiții nu foarte amiabile, dar i-am spus lucrurile astea de-a lungul timpului și la plecare. Motivele despărțirii sunt 100% ale mele, mi le asum. Ea a fost jumătate din viața mea, până la urmă, aproape. Sunt 30 de ani aproape de când ne știm. Sunt ani mulți în care am trăit foarte frumos. Am încercat să avem o familie frumoasă”, a mai declarat cântărețul.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: