Setari Cookie-uri

Carmen Brumă și Mircea Badea au fost nevoiți să își găsească urgent o nouă locuință! Ce s-a întâmplat cu apartamentul lor?

Carmen Brumă și Mircea Badea au fost nevoiți să își găsească de urgență un alt loc unde să stea, chiar dacă au locuit mulți ani în fostul apartament.

Carmen Brumă și Mircea Badea au fost nevoiți să se adapteze schimbărilor, asta după ce fostul proprietar al apartamentului unde locuiau cu chirie i-a anunțat că nu va mai putea prelungi contractul. Astfel, antrenoarea și prezentatorul tv și-au căutat un alt spațiu unde să locuiască împreună cu fiul lor, iar ceea ce au găsit a fost exact așa cum visa Carmen Brumă.

Cu toate că acum locuiesc într-un apartament care le place și mai mult, Carmen Bruma a fost foarte surprinsă pe moment să afle că trebuie să renunțe la vechea sa locuință.

„A fost o istorie mai complicată. Nu ne planificasem neapărat să ne mutăm, dar așa a fost situația. A trebuit să facem față și să căutăm urgent un aparatment în care să stăm și sunt foarte fericită că am găsit ceva un pic peste așteptările mele și cred că a fost un noroc pe care l-am avut. (…)

Citește și:

Noi stăteam cu chirie într-un loc în care ne-am simțit foarte bine, că stăteam de foarte mulți ani acolo, dar nu s-a mai putut prelungi contractul și atunci am fost puși în situația de a ne găsi foarte rapid un alt loc”, a dezvăluit Carmen Brumă, relatează Spynews.

Prezentatorul de la Antena 3 și partenera sa de viață au mai spus că locuiesc cu chirie pentru că nu își doresc să își facă un credit la bancă.

„Nici eu nu sunt smerit şi nici modest. Mi-ar plăcea după ce am trăit foarte mulţi ani practic într-o carceră, că asta a fost, am fost sărac de mic, ce să fac, se întâmplă. Puteam să mă nasc în Angola, era mai rău. Nu pot să spun că sunt foarte nervos că am fost sărac în România.

Deci, eu stând atâţia ani într-un spaţiu foarte mic şi fiind foarte neîndemânatic şi un pic claustrofob, mi-ar plăcea să trăiesc într-o casă mare. E adevărat, trăiesc într-o casă mare, închiriată. Nu mi-am permis să-mi cumpăr o casă mare şi nu am vrut să fac nici credit la bancă”, spunea Mircea Badea, potrivit libertatea.ro.

Citește și:

Kudika
1 Noiembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.