Advertorial Andreea Răducan, multiplă campioană la gimnastică, a povestit la Metropola TV cum erau sărbătorile de iarnă la Onești

Andreea Răducan, una dintre cele mai premiate sportive din istoria gimnasticii din România, a fost invitată în matinalul „Dimineți cu Georgia și Valentin”, difuzat de Metropola TV.

Gimnasta a fost provocată de moderatoarea emisiunii, Georgia Dascălu, să-și reamintească cum erau sărbătorile de iarnă la Onești, clubul sportiv unde a fost, ani de zile, legitimată. Cu emoție în glas, Andreea Răducan a povestit plină de recunoștință pentru antrenorii ei care se străduiau de fiecare dată să organizeze în așa fel lucrurile încât să nu se piardă spiritul magic „născut” exclusiv în perioada Crăciunului.

”Sunt curioasă în 1996, în momentul în care te-ai mutat la Onești, cum a fost acel decembrie, acel Craciun, acel Moș Nicolae, acel Moș Crăciun?”, a întrebat-o Georgia Dascălu.

„Da, e f frumos punctat. Se întâmpla ca an de an, antrenorii noștri, chiar dacă noi nu mai eram acasă cu părinții noștri, în perioada Sărbătorilor, nici de Paște și nici de Crăciun, de cele mai multe ori, să suplinească cumva lipsa și a părinților de lângă noi, dar și a faptului că nu petrecem sărbătoarea împreună cu cei de acasă. Pâna la urmă Sărbătorile de-asta sunt frumoase în primul rând, pe lângă un cadou sau ceva plăcut ce ar putea să primească fiecare dintre noi, e bucuria de a sta împreună la masă, într-o cameră, povestind, fiecare spunând ce își dorește, într-o notă frumoasă, relaxată, fără stres.”, și-a amintit fosta gimnastă.

Interviul complet poate fi urmărit pe contul de Youtube Metropola TV.


Kudika
9 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri