Mihai Bendeac s-a arătat impresionat de concertele lui Fuego și a ținut să le împărtășească și internauților concluziile la care a ajuns, după ce a văzut cât este de iubit artistul.
„M-am nimerit într-o noapte, înainte să mă culc, și am văzut treaba asta. Și am simțit nevoia s-o comentez live. Vreau să vă spun cu mâna pe inimă că mie mi se pare că Fuego e foarte șmecher, jur. Există artiști români – Fuego, Ștefan Bănică jr, Loredana, Andra, Delia, Florin Salam – care pe scenă… stai cuminte că se dă cu praf de liniște. Dar în același timp mă uitam la construcțua din jurul lui Fuego și mi se pare. Mi se pare că marketingul este absolut senzațional, este genial”, le-a transmis Mihai Bendeac fanilor lui, pe Instagram, potrivit Spynews.ro.
Sunt rare situațiile în care Mihai Bendeac laudă un alt artist, însă prestația lui Fuego l-a surprins în cel mai plăcut mod posibil. Actorul este de părere că în spatele imaginii lui Fuego se află un marketing bine pus la punct, iar artistul este un geniu.
„Îmi vine să plâng la mormânt străin (…) E șmecher omul. E și ceva religios în tot ce înseamnă Fuego. E genial, toată construcția este genială… și toate chestiile astea sunt pe bune, adică chiar vin femei cu buchete de flori. A trecut mult timp, oprisem filmarea, dar el primește în continuare flori. Incredibil! De unde atâtea flori? Incredibil! Deci au fost flori cât a durat melodia și încă nu le-a primit pe toate. (…) Omul este o legendă, nu glumesc. Este absolut genial”, a adăugat actorul, în timp ce viziona concertul.
Spune-ti parerea!