Setari Cookie-uri

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul! Unde a ales creatorul de modă să meargă averea sa?

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul și s-a gândit foarte bine la cine va ajunge averea sa.

Cătălin Botezatu a împlinit de curând 54 de ani, iar în cinstea sa, el a organizat o petrecere de neuitat, cu mulți prieteni dragi, dar și vedete. Designerul se bucură de viață, asta pentru că a muncit enorm să ajungă unde este acum și chiar și-a sacrificat sănătatea și familia pentru a reuși pe plan profesional.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că designerul are o avere uriașă, despre care, însă, nu îi place să vorbească. El și-a făcut testamentul și s-a asigurat că banii care îi aparțin vor ajunge acolo unde trebuie. Botezatu își dorește ca averea sa să le fie de ajutor celor aflați în suferință, în special vârstinicilor.

„De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie. Prietenii mei știu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi, spune Cătălin Botezatu, potrivit Viva!

Citește și:

Cătălin Botezatu deține imobile de lux

La un moment dat s-a zvonit că Botezatu ar sta în chirie, deși are o avere ce depășește 100 milioane de dolari. Creatorul de modă a infirmat acest fapt și a spus că este proprietar a câtorva imobile, atât în România, cât și în străinătate.

Cu toate acestea, el nu petrece prea mult timp în căminul propriu, asta pentru că are multe drumuri de făcut, atât ăn interes profesional, cât și din pasiune pentru călătorii.

„Nu locuiesc cu chirie, este un lucru scos din context. Am spus că sunt mulți oameni în lumea asta care preferă să locuiască în chirie astfel încât să cunoască mai multe culturi, să schimbe peisajul și că românii au acest spirit balcanic al proprietății. Eu am câteva proprietăți atât în România, cât și în străinătate. Dar nu este nimic greșit în a locui în chirie.

Citește și:

Proprietățile mele sunt frumoase, m-am implicat și în cel mai mic detaliu de design. Am o proprietate dragă mie care este „casa-muzeu, acolo am opere de artă, antichități, lucrurile frumoase pe care le-am achiziționat de-a lungul vieții. Merg rar acolo”, a spus el, pentru sursa citată mai sus.

Vizionare placuta


Kudika
15 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.