Keo și Misty se pregătesc să facă pasul de mare, într-un spatiu drag sufletului lor, acolo unde a fost botezată și micuța Arya.
Keo și Misty formează o familie frumoasă, iar micuța lor, Arya, le-a întregit frumos familia. Cei doi se pregătesc acum de căsătorie, iar artista a dezvăluit unde va avea loc fericitul eveniment. În 2023, Misty și Keo vor merge de mână la altar, însă evenimentul va fi unul discret, exact așa cum a fost și botezul fiicei lor.
„Avem în plan să facem nunta discret…undeva în Sibiu. Acolo am făcut și botezul Aryei și a fost perfect, intim și frumos. Arya este botezată în aceeași biserică în care a fost botezat și Keo când era mic, așa că suntem legați sufletește de Sibiu, avem amintiri multe acolo”, a declarat Misty pentru ciao.ro
În ceea ce privește perioada Sărbătorilor, Misty și Keo și-au organizat temeinic zilele care urmează să vină. Ei se vor întâlni cu prieteni apropiați, dar și cu familia, mai ales că părinții lui Keo vor reveni în țară.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Keo și Ioana Igant, duet de impact: dragostea așa cum e ea, în noua lor piesă
- Chimia dintre Keo și Alexandra Ungureanu nu poate trece neobservată. Ce se întâmplă între cei doi
- Marian Capet, provocare supremă la „Te cunosc de Undeva”: „Un proiect la care nu am visat vreodată!”
„Începem sărbătorile cu serbarea Aryei. Au pregătit o scenetă în care are rolul principal și suntem nerăbdători pentru că nu am putut trage cu ochiul deloc la repetițiile ei, așa că va fi o surpriză mult așteptată de noi părinții. Continuăm cu o petrecere în Ajun, între prieteni la care va veni și Moșul să-i surprindă pe copii. Pe 25 vom fi în familie, luăm masa cu părinții noștri, s-au întors recent și părinții lui Keo, de la Geneva, va veni și nașa Aryei”, a dezvăluit Misty pentru sursa citată mai sus.