Amalia Ștefania Țircă ocupa postul de "horoscopeasă" la matinalul de la Antena1. De luni până vineri, Amalia le spunea telespectatorilor cum va decurge ziua lor, în funcție de semnul zodiacal. Iubită de public, fosta vedetă tv avea mulți fani în rândul telespectatorilor, care s-au întristat după ce șatena și-a dat demisia.

În anul 2019, Amalia și-a dat demisia de la emisiunea Neața cu Răzvan și Dani și a luat-o pe un alt drum. Șatena a făcut un pas important în carieră și și-a schimbat complet domeniul de activitate.

„Este ultima zi a Amaliei alături de noi, pentru că, profesional, ea face un pas uriaș. Mâine-poimâine s-ar putea să îi mulțumiți din avionul în care sunteți. Nu zic mai mult. Îi mulțumim pentru câțiva ani!”, a spus Răzvan Simion, în urmă cu câțiva ani, atunci când Amalia și-a anunțat în direct plecarea de pe micile ecrane.

După demisia de la trustul Intact, Amalia a absolvit un master numit "Management Aeronautic", iar în prezent deține un post în cadrul companiei Romatsa.

La fel de bine o duce și în plan personal. După despărțirea de fostul iubit, fosta vedetă tv și-a găsit liniștea în brațele lui Andrei Andu, un tânăr pilot ce activează în cadrul Tarom. Pozele de pe rețelele de socializare îi înfățișează pe cei doi extrem de fericiți împreună.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: