Nelu Cortea și Cătălin Bordeu fac ei ce fac și au parte de momente cu totul și cu totul neașteptate, iar în cadrul ediției de seara trecută a emisiunii de la Antena 1, aceștia chiar au fost jeguiți de un localnic, moment în care și-au dat seama că zona în care se aflau nu era tocmai una prietenoasă.
Cum au fost jefuiți Bordea și Cortea în America Express
Cătălin Bordea și Nelu Cortea au fost foarte încântați de ideea de a participa împreună la emisiunea America Express, mai ales că îi leagă o prietenie de ani buni și erau convinși că se vor descurca de minune, din moment ce se avea unul pe celălalt. Mulți au avut încredere în ei și chiar au sperat că vor ajunge tot mai departe în concurs și chiar că vor ajunge să plece acasă cu marele premiu, dar rămâne de văzut, dacă ei vor fi cei mai buni.
Din fața micilor ecrane, totul pare mult mai simplu decât este acolo, dar ei nu s-au lăsat deloc descurajați de momentele în care au dat de greu. Unul dintre momentele în care au simțit pericolul și și-au dat seama că locurile în care se află nu sunt deloc unele prietenoase a fost cel în care, în ediția de seara trecută, au fost jefuiți de un localnic care se pare că i-ar fi urmărit pentru mult timp, înainte de acționa.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Irina Fodor, mărturisiri sincere despre problemele de sănătate. Cu ce probleme se confruntă vedeta
- Cătălin Bordea a cerut-o în căsătorie pe Olga Barcari la Asia Express! Momentul care a stârnit hohote de râs
- Cătălin Bordea iubește din nou! Primele declarații ale comediantului: Nu pot să spun că sunt fericit, dar...
Citește continuarea pe 9news.ro