Pentru prima dată în 13 ani, Dan Bălan a urcat pe scenă în capitală, surprinzând plăcut publicul prezent. Momentul a fost o adevărată încântare pentru fanii ambilor artiști și a luat cu asalt rețelele de socializare.

Irina Rimes și-a ținut admiratorii în suspans până în ultimul moment, dezvăluindu-le surpriza serii: Dan Bălan. Cei doi au prezentat în premieră o colaborare, piesa ,,Ultima noapte", care a stârnit reacții extrem de pozitive în rândul audienței. Lansarea oficială a piesei este programată pentru 22 martie.

Revenirea lui Dan Bălan pe scena din București a fost așteptată cu nerăbdare de către fani. Artistul nu s-a mai întâlnit cu publicul său din România de mai bine de un deceniu, iar momentul a fost pe măsură. Relansarea piesei ,,Oriunde ai fi” se pare că vine cu numeroase surprize pentru comunitatea sa.

Piesa ,,Ultima noapte" este o baladă sensibilă, cu două voci unice, o colaborare ce promite să fie hit. Vezi aici o parte din moment:

Irina Rimes pleacă în turneu. Sufrageria Irinei se instalează prin țară, de la Cluj, Arad, Craiova, Iași și până la Bacău, Galați și Constanța, și vine cu cele mai iubite piese ale artistei. Biletele sunt deja disponibile aici.

Credit foto - Denisa Stoian

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: