De-a lungul anilor, Deea Maxer a fost martora și subiectul numeroaselor glume și jigniri legate de problema sa cu acneea. Adolescența ei a fost marcată de comentariile răutăcioase și de eforturile disperate de a găsi soluții pentru această afecțiune care a afectat profund nu doar aspectul său fizic, ci și starea ei emoțională.

Vedeta a împărtășit recent o parte din lupta ei cu acneea, postând un videoclip fără machiaj pe rețelele de socializare pentru a evidenția problema sa și pentru a deschide subiectul despre această afecțiune. În mesajul său, Deea Maxer a subliniat cum trauma provocată de comentariile răutăcioase și de diversele tratamente încercate de-a lungul timpului au afectat-o profund.

„«Ce se întâmplă cu fața ta?» Întrebarea aceasta am primit-o cel mai des în ultimii 20 de ani. Am trăit toată viața cu această afecțiune: acneea”, a mărturisit Deea Maxer, evidențiind impactul pe care problemele de ten l-au avut asupra ei de-a lungul timpului.

Vedeta a recunoscut că a căutat soluții în diverse tratamente și produse, încercând să scape de acneea care îi afecta încrederea în sine. Cu toate acestea, a înțeles că secretul vindecării nu stă doar în cosmetice și medicamente, ci și într-un echilibru interior.

„Superficiali din fire, oamenii își dau cu părerea și adâncesc și mai mult trauma ta, cauzată de istoricul acneei, nu-i așa? Și tu cumperi impulsiv serum-uri, creme și îți agresezi tenul cu tot felul? Sunt convinsă că ai luat și tu toate pastilele de pe fața pământului, ai încercat șapte dermatologi, șapte mii analize și o tonă de rutine ascultate după ureche, de peste tot? Suntem în aceeași situație! Îți spun cu bucurie că secretul e la tine!”, a subliniat Deea Maxer, pe social media.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: