Oana Roman se confruntă cu o situație dificilă, iar toată responsabilitatea financiară asupra fiicei ei cade pe umerii săi.
Oana Roman a adus la lumină noi detalii legate de relația sa cu Marius Elisei și situația financiară privind creșterea fiicei lor, Isabela. Într-un interviu acordat pentru Cancan, vedeta a declarat că de trei ani, Marius Elisei nu plătește pensia alimentară și că alocația Isabelei ajunge în contul acestuia, deși copila locuiește cu ea.
„Nu primește de la tatăl ei niciun fel de pensie alimentară. De când am divorțat, de 3 ani, nu s-a plătit pensie alimentară niciodată. Nu primește, de asemenea, nici măcar alocația, pentru că alocația intră într-un cont administrat de el și nu avem acces, cel puțin până astăzi (n.r. – marți 21 mai) nu am primit acces la acel cont și pensia alimentară nu se plătește deloc”, a declarat Oana Roman, pentru cancan.ro.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Regina mamă, Gaițele, Genul acuzativ și Dragi părinți, în luna mai pe scenele din România
- Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, s-a logodit! Cine este femeia care l-a făcut să creadă din nou în iubire
- Evenimentul anului în HR: A început numărătoarea inversă la HR 2.0 - Innovation & Inspiration in HR
Oana Roman și Marius Elisei au divorțat oficial în urmă cu aproximativ trei ani. După separare, au încercat să își reia relația și au continuat să formeze un cuplu până în toamna anului trecut, când Elisei s-a mutat din casa vedetei și și-a început o nouă relație. Deși au încercat să rămână apropiați pentru binele fiicei lor, relațiile dintre cei doi s-au răcit complet.
Oana Roman a subliniat că ea este cea care suportă toate cheltuielile legate de creșterea și educația Isabelei, inclusiv taxele pentru școala privată la care aceasta este înscrisă.
„Ea are doar banii ei, făcuți de ea, și banii munciți de mine, pe care îi cheltui ca să îi plătesc școala, pentru că este la o școală privată, toate activitățile, absolut toate cheltuielile”, a explicat vedeta.
Citește și:
- Motivul pentru care vecinii lui Dragoș Bucur și ai Danei Nălbaru îi urăsc: Cred că venim să schimbăm satul...
- Motivul pentru care Marilu a ajuns la psihiatru: Nu mai permit nimănui să-mi atingă liniștea...
- Motivul pentru care nepotul Maiei Morgenstern nu va fi botezat. Numele special pe care îl poartă
Vedeta a mai precizat că a încercat să clarifice situația cu fostul soț, dar fără succes.
„Nu doresc să discut cu dânsul absolut deloc. Am discutat pe cale oficială, prin e-mail așa cum și-a dorit și dânsul. I-am trimis 2-3 e-mailuri în care l-am întrebat dacă dorește totuși să plătească această pensie alimentară. Nu mi-a răspuns niciodată la aceste e-mailuri”, a declarat Oana Roman, pentru sursa citată mai sus.
Oana Roman a dezvăluit că Marius Elisei ar trebui să plătească lunar 500 de lei drept pensie alimentară, dar aceasta sumă nu a fost plătită niciodată.
„Nu mă ajută absolut deloc, el nu se implică deloc în creșterea ei de ceva vreme. Eu o duc la școală, eu o iau, eu mă ocup de toate activitățile ei, eu o duc în vacanță, eu plătesc toate facturile, școala, activitățile, tot ce înseamnă creșterea ei”, a mai spus vedeta.
Citește și:
- Motivul pentru care Alina Ceușan organizează botezul fiicei sale după mai bine de un an de la nașterea celei mici
- Motivul pentru care ispita Teo se retrage de la Insula Iubirii: Aici se încheie un capitol din viața mea...
- Motivul pentru care Monica Gabor nu vine în România. Irina a dezvăluit totul despre viața mamei sale
Deși se confruntă cu aceste dificultăți, Oana Roman se arată recunoscătoare pentru capacitatea de a-și întreține singură copilul și speră ca situația să se îmbunătățească pe viitor. Până la momentul actual, Marius Elisei nu a oferit nicio declarație publică referitoare la acuzațiile fostei sale soții și nu a clarificat situația alocației Isabelei.