Un cadou pentru întreaga familie, în spiritul Crăciunului, pe 18 decembrie, la Sala Palatului
În apropierea Crăciunului, când familiile se regăsesc și timpul capătă un alt ritm, Sala Palatului se transformă într-un tărâm fermecat marca Disney Concerts. Pe 18 decembrie, de la ora 19:00, „FROZEN – Regatul de Gheață” revine într-un spectacol grandios In Concert Live to Film, în care proiecția filmului original prinde viață fiind completată de interpretările live ale artiștilor români, în acompaniamentul muzical al Orchestrei Simfonice Valahia, sub bagheta dirijorului Andrei Ștefan Racu.
Celebra producție cinematografică și muzicală ce cucerește publicul în toate colțurile lumii, concretizată într-o experiență fermecătoare pentru toate vârstele, va crea atmosfera de sărbătoare plină de bucurie și emoție. Artiști îndrăgiți precum Alina Sorescu, Ana Cebotari, Alin Stoica și Vlad Miriță vor intra în rolul personajelor care vor da glas melodiilor devenite adevărate repere ale culturii pop — de la cântecele emblematice ale Elsei și Annei, până la hiturile care au inspirat copiii și părinții, precum „Let It Go” sau „Do You Wanna Build a Snowman?”.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Începând cu 28 noiembrie se deschide cel mai mare târg de Crăciun de la Romexpo
- Magia Crăciunului prinde viață la ROMEXPO. Traseul Spiridușilor devine inima Crăciunului Nordului
- Elena Gheorghe lansează Moș Crăciun la Radio, primul duet oficial cu... Moș Crăciun!
„Ne bucurăm să aducem publicului magia Disney într-o formulă unică, în care filmul prinde viață prin muzică live. Pentru familii, este o ocazie minunată de a intra în atmosfera sărbătorilor. Frozen a inspirat milioane de copii, inclusiv pe fetițele mele, iar faptul că voi interpreta rolul Elsei mă bucură enorm. Să cânt aceste melodii îndrăgite este un privilegiu și abia aștept să împărtășim emoția serii alături de publicul de la Sala Palatului.” – a declarat Alina Sorescu.
Pentru părinții care caută o experiență inedită de dăruit copiilor sau celor dragi, biletele la „FROZEN – Regatul de Gheață” pot deveni cel mai frumos cadou al iernii: un bilet către o lume în care iubirea topește orice distanță, iar familia devine centrul universului.
- Horoscop Crăciun 2024. Universul ne împlinește dorințele. Previziuni magice pentru sărbători pentru toate zodiile
- Soia, șnițel de parizer, adidași de porc și nechezol: Ce mâncau românii înainte de 1989. Portocala era cadou de Crăciun
- Stephanie Radu și Alin Stoica, vocile României la Concerto di Natale - sub egida Papei Leone al XIV-lea
În spiritul sărbătorilor, organizatorii anunță și o ofertă specială: la două bilete cumpărate, al treilea este gratuit. Promoția este valabilă începând de astăzi, 10 decembrie, și până în ziua evenimentului, 18 decembrie, pentru toate categoriile de loc, în limita locurilor disponibile. Biletele sunt disponibile pe Eventim.ro, iar prețurile pornesc de la 90 lei și variază în funcție de categoria de loc.
În foaierul Sălii Palatului, copiii vor fi întâmpinați de Moș Crăciun, ateliere tematice, jocuri și personaje din poveste, într-un spațiu dedicat bucuriei de a fi împreună. Totul este gândit ca o experiență completă pentru familie — un mod inedit de a intra în atmosfera magică a sărbătorilor.
De la lansarea sa în 2013, „FROZEN” a devenit un simbol al prieteniei, curajului și iubirii necondiționate, cu încasări de peste 1,28 miliarde de dolari și trofee prestigioase — inclusiv două premii Oscar, un Glob de Aur și două premii Grammy, iar coloana sonoră rămâne una dintre cele mai îndrăgite din istoria animației, un fenomen global care continuă să inspire, transformând fiecare proiecție într-o declarație de libertate și emoție.
Despre Disney Concerts
Disney Concerts este divizia de producție și licențiere de concerte a Disney Music Group, aripa muzicală a companiei The Walt Disney Company. Disney Concerts produce concerte și turnee și licențiază muzică și conținut vizual Disney către orchestre simfonice, coruri și organizatori de evenimente la nivel mondial.
- Coșurile cadou de la FineStore: Cadouri cu stil, la prețuri de neratat. Transformă un gest simplu într-o experiență memorabilă!
- Elena Gheorghe lansează Crăciunul e IUBIRE, albumul perfect pentru sărbătorile ce se apropie
- Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul într-un hotel de lux din Transilvania: cât costă o noapte de cazare în locul ales
Pachetele de concerte oferite de Disney Concerts includ o varietate de formate, cum ar fi concertele de tip „film live-to-picture” (în care filmul rulează iar muzica este interpretată live) și concerte tematice, instrumentale și vocale, care variază de la spectacole simfonice pur instrumentale la producții multimedia ce includ soliști și coruri live.
Cu concerte din cele mai mari francize de filme din lume – de la Walt Disney Pictures, Walt Disney Animation Studios, Marvel Studios, Lucasfilm, Pixar și 20th Century Studios – titlurile actuale includ Seria de Concerte Star Wars Film Concert Series, Toy Story, Disney Princess: The Concert, Coco, The Lion King, Up, Tim Burton’s The Nightmare Before Christmas, The Muppet Christmas Carol și Infinity Saga Concert Experience.
Eveniment organizat de Mamba Events și Asociația Culturală Mall4Art.
Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, Forbes Kids, Femeia., Kudika.ro, Garbo.ro, 9am.ro, Wall-street.ro, Zile și Nopți, Happ.ro, Daily Magazine, Getica OOH, Media Advertising, Blitz TV, Invent Media.