Lectii de viata de la bunica, femeia fantastica din viata mea

Bunica mea este cea mai frumoasa si mai calda femeie din lume, iar eu sunt cea mai fericita ca este a mea.

Viata mea nu ar mai fi la fel fara aceasta femeie minunata care m-a crescut, m-a format si m-a ajutat sa fiu cine sunt astazi. Bunica mi-a transformat copilaria intr-o poveste in care totul este posibil atunci cand nu renunti, mi-a format principii de viata care m-au ajutat sa ma formez ca om si m-a vindecat cu iubirea ei neconditionata de fiecare data cand am avut nevoie. Cu ea de mana am facut primii pasi pe drumul vietii, am rostit primele cuvinte de neinteles, am invatat sa iubesc si m-am simtit atat de iubita, am descoperit lumea basmelor si a povestilor fantastice si, cred eu, am reusit sa „fur” cate putin din intelepciunea, curajul, gingasia si incapatanarea ei.

M-a invatat sa am mereu grija de mine. Nu pentru a arata bine in fata celorlalti ci pentru a ma simti bine in pielea mea si a avea respect fata de mine insami. Chiar si la 90 de ani, bunica mea are grija sa fie prezentabila de fiecare data cand iese din casa si se bucura ca un copil atunci cand are manichiura facuta.

Daca imi doresc ceva indeajuns de tare, intotdeauna voi gasi o modalitate sa obtin acel ceva. Imi amintesc ca atunci cand eram micuta nu intelegeam exact ce voia sa spuna, pana cand am crescut si am realizat ca doar eu pot sa lupt cu adevarat pentru lucrurile pe care mi le doresc fara sa-mi caut scuze.

M-a invatat sa fiu inteleapta. Sa nu-mi fie teama sa gresesc.

M-a invatat sa fiu curajoasa. Bunica mea a trecut prin atat de multe lucruri in viata ei incat ar trebui sa scriu un roman ca sa le pot povesti pe toate. Cel mai important lucru este acesta: a avut intotdeauna curajul sa infrunte greutatile, barierele sociale si problemele de sanatate.

Sa nu depind de nimeni niciodata. Ii aud si acum vocea calda, dar hotarata cand imi spunea: „sa nu ajungi mama draga sa depinzi de cineva atat de tare incat sa nu iti poti cumpara nici cele mai mici lucuri de care o femeie are nevoie.”

M-a invatat ce inseamna respectul.

Sa fac in asa fel incat sa fie bine pentru mine. Imi aduc aminte cu drag serile de vara cand stateam cu buni de povesti, timpul parca se oprea si el curios sa-i asculte povetele, iar eu, cu nerabdarea-mi specifica ba ma cocotam prin copaci, ba chinuiam pisica, ba mancam fel de fel de bunatati. Cu toate astea, mi-a ramas in minte vorba ei: „sa faci in asa fel incat sa-ti fie bine si sa nu-ti fie rusine in primul rand de tine.”

M-a invatat sa am credinta. Nu sunt cea mai credincioasa persoana din lume insa, datorita ei, am vazut ce inseamna sa crezi cu adevarat indiferent ca o faci in felul tau, am inteles religia si nevoia oamenilor de ea. Iubeam diminetile de duminica atunci cand o luam de brat si mergeam mandra la slujba. Mandra pentru ca aveam alaturi de mine cel mai frumos om din lume.

M-a invatat sa ma bucur de lucrurile mici din viata mea. Chiar daca aceasta lectie am cam uitat-o si am ascuns-o intr-un sertar ascuns al mintii mele, in momentele in care simt ca nu mai pot si ca totul e negru in jurul meu, ma gandesc la ea, la zambetul ei care lumineaza si cea mai intunecata incapere si la bucuria din ochii ei atunci cand ma infruptam calica din placintele ei delicioase.

Indiferent unde as fi sa port mereu in suflet si in gand familia.

Iti multumesc buni.

---