Astăzi este despre ea. Despre femeia asta minunată cu ochi mari și verzi, de păpușă, păr de Cosânzeană și suflet minunat. O știu din primele secunde ale vieții ei și pot spune cu mâna pe inimă că viața mea ar fi fost cu totul alta dacă ea nu era prin preajmă.

Astăzi este despre ea. Despre fetița mică și năzbâtioasă care nu putea să stea nicio clipă fără mine, motiv pentru care mama a decis să o dea la grădiniță în grupa mea (deși între noi sunt doi ani diferență).

Astăzi este despre ea. Despre copilul care nu asculta niciodată ce i se spunea, care făcea întotdeauna doar ce îi poftea inima și care reușea să scape nepedepsită doar cu o privire de "Îmi pare rău" aruncată pe sub genele lungi și o îmbrățișare cu brate mici, dar puternice, de te făcea să uiți de toate boacănele pe care le făcuse.

Astăzi este despre ea. Despre adolescenta care a știut cum să își aleagă prietenii și colegii pe care să îi țină aproape de ea o viață întreagă.

Astăzi este despre ea. Despre tânăra care și-a dorit să își ajute părinții și, imediat ce a ajuns la facultate, a luat decizia să se angajeze și să fie independență financiar.

Astăzi este despre ea. Despre femeia de 26 de ani, soție și cea mai bună mamă din lume, care in momentul in care își privește bebelușul poți întelege ce înseamna dragostea adevarată. Pe buzele ei vei vedea întotdeauna cel mai cald și mai senin zâmbet.

Astăzi este despre ea. Despre prietena cu cele mai bune sfaturi și cele mai calde îmbrățișări.

Astăzi este despre ea. Despre sora care îți cunoaște cele mai mari secrete și în fața căreia arunci toate măștile pentru că știi că, oricât de mult te-ai feri, poate privi direct în sufletul tău de parcă îți poate citi gândurile.

Astăzi este despre ea. Despre cea mai puternică femeie pe care o știu și pe care o apreciez mai mult decât orice în această lume.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: