Setari Cookie-uri

Unicef: Acestea sunt cele mai mari noi amenințări la adresa copiilor

UNICEF: Conflictele prelungite, criza climatică, numărul în creștere de boli mintale și dezinformarea online sunt printre cele mai mari noi amenințări la adresa copiilor

comunicat de presa

Într-o scrisoare deschisă care marchează 30 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, Directorul Executiv UNICEF trage semnalul de alarmă în ceea ce privește provocările majore actuale și viitoare cu care se confruntă copiii

Conflictele prelungite, înrăutățirea crizei climatice, un nivel în creștere al bolilor mintale în rândul tinerilor și dezinformarea online sunt unele dintre cele mai îngrijorătoare noi amenințări la adresa copiilor, a anunțat astăzi UNICEF într-o scrisoare deschisă semnată de Directorul Executiv al organizației, Henrietta Fore.

Pe lângă amenințările existente la adresa tinerilor, precum accesul la educație, sărăcia, inegalitatea și discriminarea, scrisoarea atrage atenția asupra amenințărilor care apar cu privire la drepturile copiilor și evidențiază o cale către accelerarea eforturilor necesare depășirii acestora. Scrisoarea face parte din seria de acțiuni organizate de UNICEF cu ocazia celebrării a 30 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile copilului, cel mai ratificat tratat privind drepturile omului la nivel mondial.

Citește și:

Generația voastră, a copiilor de astăzi, se confruntă cu o nouă serie de provocări și schimbări la nivel internațional inimaginabile pentru părinții voștri”, scrie Fore. “Clima noastră se schimbă și este de nerecunoscut. Inegalitățile se adâncesc. Tehnologia transformă modul în care percepem lumea. Și din ce în ce mai multe familii migrează în prezent față de trecut. Copilăria s-a schimbat, iar noi trebuie să ne schimbăm abordarea odată cu ea.”

Scrisoarea evidențiază opt provocări tot mai stringente la adresa copiilor lumii: conflictele prelungite, poluarea și criza climatică, o scădere în ceea ce privește sănătatea mintală; migrația masivă și mișcările populației; persoanele fără țară (apatridia); viitoarele abilități pentru locurile de muncă ale viitorului; drepturile privind datele și confidențialitatea online, precum și dezinformarea online.

Citește și:

Referitor la conflicte, scrisoarea amintește că numărul de state care se confruntă cu conflicte a ajuns la cel mai mare nivel de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului în 1989, cu unul din patru copii trăind în țări afectate de conflicte violente sau dezastre.

În ceea ce privește schimbările climatice, scrisoarea avertizează că distrugerea galopantă a planetei și criza climatică globală sunt deja aspecte cu care copiii se confruntă și care au potențialul de a submina majoritatea câștigurilor obținute în materie de supraviețuire a copiilor și dezvoltare din ultimii 30 de ani. Dezvoltarea tiparelor de fenomene meteorologice extreme și de aer toxic, seceta prelungită și inundațiile spontane fac toate parte din această criză și îi afectează în mod disproporționat pe copiii cei mai săraci și mai vulnerabili.

Citește și:

UNICEF lucrează pentru a reduce impactul crizei climatice în statele din întreaga lume. De exemplu, în Etiopia, UNICEF a folosit în premieră noi tehnologii pentru a cartografia apele subterane și dezvoltă soluții pentru comunitățile în care tot timpul resursele de apă sunt extrem de limitate. În Malawi, UNICEF a dezvoltat un sistem ecologic pe termen lung care folosește energia solară pentru a îmbunătăți accesul comunităților la apă curată. Cu toate acestea, multe alte acțiuni sunt necesare pentru a încetini schimbările climatice per ansamblu.

Guvernele și mediul de afaceri trebuie să lucreze împreună pentru a reduce consumul de combustibil fosil, pentru a dezvolta sisteme agricole, industriale și de transport mai curate și pentru a investi în creșterea surselor de energie regenerabilă,” a adăugat Fore.

Citește și:

Scrisoarea transmite și îngrijorări referitoare la faptul că majoritatea copiilor vor crește ca nativi ai unui mediu digital saturat de dezinformarea online. De exemplu, așa numita tehnologie „deep fake” folosește tehnici de inteligență artificială pentru a crea cu o relativă ușurință conținut audio și video fals. Scrisoarea avertizează că un mediu online în care adevărul nu poate fi disociat de ficțiune are potențialul de a submina în totalitate încrederea în instituții și sursele de informare. De asemenea, s-a demonstrat că denaturează dezbaterilor democratice, intențiile electoratului și cultivă dubii în ceea ce privește grupurile etnice, religioase sau sociale.

Scrisoarea avertizează că dezinformarea din mediul online îi face deja vulnerabili pe copii în fața ademenirii, abuzului și în fața altor forme de exploatare; dând o turnură greșită dezbaterilor democratice; și în unele comunități ducând chiar la reapariția unor boli mortale datorate neîncrederii în vaccinuri alimentată de dezinformarea online. Toate acestea contribuie la crearea unei întregi generații de cetățeni care nu au încredere în nimic. Pentru a combate această provocare, UNICEF a dezvoltat un program pilot de educație media (media literacy), precum programul Young Reporters din Muntenegru, menit să îi învețe pe copii și tineri cum să repereze dezinformarea în mediul online, cum se verifice conținutul online, precum și rolurile și tehnicile jurnalismului responsabil.

Citește și:

În era digitală nu ne mai putem baza pe prezumția naivă că adevărul se va impune în fața falsității, prin urmare, noi, ca societăți, trebuie să dezvoltăm reziliență împotriva potopului zilnic de informații false din mediul online,” scrie Fore. „Ar trebui să începem prin a îi echipa pe tineri cu abilitatea de a înțelege în cine și în ce să se încreadă în mediul online, astfel încât ei să poată deveni cetățeni activi și implicați.”

Referitor la sănătatea mintală, scrisoarea atrage atenția asupra cazurilor în creștere de boli mintale în rândul adolescenților de la adoptarea Convenției și că depresia este una dintre cauzele principale care conduc la dizabilități în rândul tinerilor. Scrisoarea atrage atenția că promovarea adecvată, prevenția și tratamentul terapeutic și reabilitarea pentru copiii și tinerii afectați de boli mintale trebuie să devină priorități. De asemenea stigmatizarea și tabu-ul care învăluie bolile mintale trebuie să fie eliminate pentru ca tinerii să poată căuta tratament și să primească sprijin.

Citește și:

În cele din urmă, scrisoarea recunoaște că tinerii și copiii au creat deja mișcări în lumea întreagă în căutarea unor soluții menite să adreseze provocările cu care se confruntă ei și semenii lor. Totodată, tinerii fac apel la liderii lumii să se alăture acestor mișcări.

Copiii și tinerii de astăzi preiau conducerea și solicită acțiuni urgente pentru implicarea voastră astfel încât să puteți cunoaște și modela lumea care vă înconjoară,” scrie Fore. “Voi adoptați o poziție acum, iar noi vă ascultăm.”

Featured foto by Duda Vasilii via Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
22 Septembrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.