Setari Cookie-uri

Ela Craciun: Fac apel la normalitate!

Ela Crăciun este un reper al normalității: Într-o lume agitată pentru tot și toate, ea își crește copiii cu relaxare și bucurie. Te invit să o cunoști pe protagonista rubricii "Beautiful Minds" din această săptămâna.

Voi rosti acea întrebare pe care o gândim toate dar nimeni nu o verbalizează: cum este posibil să ai trei copii și să arăți bine tot timpul? Fii sinceră: cât ajutor ai?

Depinde ce înțelegi prin a arăta bine tot timpul. Nu am niște trucuri extraordinare care să mă ajute să arăt bine în fiecare zi. Cred că totul ține de tonus și de organizare. În primul rând, copiii mei dorm toată noaptea, iar asta îmi permite mie să fiu odihnită în fiecare dimineață. Chiar dacă cel mai mic din familie nu a împlinit încă un an, programul lui de somn este deja format. Un somn bun îmi dă energia de înfrunta o zi întreagă, cu toate problemele și provocările ei, fără cearcăne și fără sentimentul acela de oboseală continuă. Mănânc regulat,, beau multă apă și îmi iau o oră de pauză în care îmi propun să îmi aud gândurile😊 Știu că pare banal, dar cu puțină organizare și disciplină personală poți avea o viață echilibrată, chiar și cu trei copii. Am să recunosc, însă, că am și ajutor. Mama mă ajută foarte mult. În vacanțe sau weekend-uri, copii mei pleacă destul de des la bunici. Ei se distrează, iar eu am pauze în care mă odihnesc și îmi petrec timpul cu soțul meu.

Citește și:

Pe contul tău de Insta văd multă mâncare dar tu arăți foarte bine. Cum rămâi în formă? Ce mănânci într-o zi normală?

Înseamnă că știi cât de mult îmi plac dulciurile. Cred că la ele nu o să pot renunta vreodată. Poți să mă ademenești cu ce mâncare vrei tu, dar dacă îmi arăți o prăjitură cât de mică, m-ai convins :) Sunt destul de ordonată cu mâncarea, nu fac excese (dacă nu socotim prăjiturile), merg la masaj cu bambus și pilates. Stilul meu de viață nu prea îmi permite să stau, deci iată cum toată mâncarea se consumă în energia depusă atunci când stau în picioare la filmări sau alerg după cei mici😊

Crezi că nașterile naturale te-au ajutat în acest sens?

Se spune că, după o naștere naturală, îți revii mai ușor și cred că este adevarat. Dar mai sunt și alte condiții pentru ca o sarcină să nu echivaleze cu foarte multe kilograme în plus. La ultima sarcină am fost foarte atentă cu regimul alimentar și m-am îngrășat mult mai puțin față de primele două. Am făcut sport și pilates atât cât mi-a permis doctorul și am rămas activă până în ziua în care am născut. Mai precis, am plecat de la filmare direct la spital. Eu sunt, în general, un om activ și implicat în tot ceea ce fac iar asta mă ține în priză mereu. De aici am toată energia de a crea proiecte noi și de a fi o mama implicată.

Citește și:

Dar copiii ce mănâncă? Ne dai câteva idei de mese care nu implică pizza sau

paste?

Cei mici mănâncă supe, salate, carne de toate felurile și își permit să se răsfețe cu o înghețată sau cu pizza. Nu le-am impus niște reguli foarte stricte, dar au învățat să mănânce într-un anumit stil și acum pur și simplu nu mai este nevoie să pun eu limitele. Ei le pun, singuri. Cu Nicholas am început să fac același lucru. Din primele săptămâni de diversificare i-am dat legume și fructe, chiar și broccoli sau morcovi. Eu îmi cresc copiii așa cum am fost crescută și eu, respectând principiile unei normalități. Nu sunt o mama care face excese, nici în senul pozitiv, nici în sensul negativ.

Ai copii foarte relaxați și sociabili. Care este strategia de parenting din spate?

Citește și:

Copiii mei au crescut pe platourile de televiziune, iar Alesia este în fața camerei de când avea cateva luni. De cele mai multe ori îmi iau copiii la filmări și la evenimente, ei pozează alături de mine și trebuie să se adapteze unui mediu social foarte divers. Acest lucru i-a ajutat să devină și ei sociabili și foarte dezinvolți.

Cât acces au copiii tăi la tehnologie și cum moderezi acest acces?

Fac apel, din nou, la normalitate. Fiecare dintre ei are acces la tehnologie în funcție de vârstă. Alex este mai mare, deci are cont de Youtube și telefon. Mai nou, are și cont de Instagram. Alesia, are acces limitat la tabletă și la telefon, în funcție de timpul care ne mai rămâne după ce își face lecțiile și își îndeplinește responsabilitățile în casă. Nicholas se joacă încă cu perne și plușuri, dar este fascinat de culorile pe care le vede la televizor. Nu poți limita accesul la tehnologie al celor mici, dar poți impune reguli care să seteze un anumit echilibru. Eu cred că este bine să rămânem conectați la tehnologie dar să îi vedem și limitele.

Citește și:

Fiindca veni vorba de tehnologie, am văzut că mai nou toți bebelușii mănâncă privind la telefon. E clar că este un obicei nesănătos la care părinții apelează din disperare. Care ar fi alternativa?

Bebelușii au nevoie să se joace cu ceva care le captează atenția, iar telefoanele au cel mai mare succes la capitolul acesta. În cazul nostru, Nicholas este fascinat de toată atenția care i se acordă atunci când mâncăm în familie și nu mai este necesar să se joace și cu altceva. Cred că tabletele, ca și zahărul, sunt obiceiuri dobândite. Este suficient să le introduci în viața copilului pentru ca ele să devină mai puternice decât voința noastră. De aceea amân momentul în care tehnologia va pune stăpânire pe el😊

Pentru mine, parințeala este compusă din multe momente de panică. Fiecare răceală, fiecare julitura îmi taie respirația. Tu pari super-relaxată. Cum gestionezi fricile de mama?

Citește și:

    Am și eu frici de mamă. Nu puține… dar înveți că orice stuație complicată nu se rezolvă niciodată cu panică. Copiii noștri ne simt când nu știm ce să facem și le transmitem și lor o stare de incertitudine. Ei își văd părinții ca pe un centru de stabilitate. La noi vin să ceară sfaturi și tot pe noi se bazează când le este greu. Dacă o mamă nu insuflă sentimentul de calm și echilibru, acest lucru se va vedea și în atutudinea copiilor față de situațiile dificile. Prin urmare, dacă mă vedeți în parc stand calmă în timp ce unul dintre copiii mei tocmai a căzut și s-a julit înseamnă că sunt panicată, dar nu se vede:))

    Se spune că una din temerile mamelor cu mai mulți copii este că nu se pot împărți egal pentru toți. Cum gestionezi geloziile între frați? Dar tu, în sufletul tău, cum reușești să te împărți egal și să te ierți când nu o faci?

    Citește și:

      Din fericire pentru mine, nu a existat o gelozie între frați. Acest lucru se datorează faptului că între ei este o diferență de vârstă suficient de mare cât să aibă nevoi cu totul diferite. Alex este băiat și la cei 13 ani ai săi nu își dorește să beneficieze de același gen de manifestare pe care o am cu Nicholas. Cu el pot vorbi ca și cu un adult în timp ce Nicho abia gângurește. Au învățat că se pot distra foarte bine și separat, dar și împreună. Când nu sunt eu acasă ei își găsesc ceva de făcut fără să fie nevoiți să împartă jucăriile.

      Eu mă bucur de timpul petrecut cu toți copiii mei atunci când suntem împreună dar am unele activități pe care le fac numai cu bebe sau numai cu Alesia. Cred că am găsit un echilibru care ne permite să funcționăm fără să cerem toată atenția unii de la ceilalți.

      Din cele 101 de întrebări în sarcină, alege sfatul cel mai prețios pe care ai vrea să îl transmiți viitoarelor mămici.

      Sfatul cel mai important este “Nu uita de tine!”

      Vizionare placuta


      Oana a fost primul redactor sef Kudika.ro, pe vremea când era singurul angajat din redacție. Este pacifistă convinsă (când totul merge conform planului) și...

      Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

      Ti-a placut acest articol?

      Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.