Setari Cookie-uri

Cadouri pentru persoane care au de toate

Ce cadouri de Crăciun îi poți face unei persoane căreia nu îi lipsește nimic?

Luna noiembrie e un fel de preambul al Crăciunului. Acum este momentul din an în care orașul se umple de luminițe (Doamne-ajută să vedem semafoarele de ele măcar anul asta), cofetarii adună deja precomenzile de cozonaci și alivenci, iar corporatiștii își dau ochii peste cap că au tras iar la Secret Santa colegul căruia îi trimit în fiecare săptămână cel puțin un mail pasiv-agresiv. Ah, și e, desigur, perioada în care ne întrebăm din nou, leru-i ler, ce-i ăla ler.

Apropo de Secret Santa, mi-am adus aminte de povestea unei prietene care, anul trecut, a tras-o la sorți pe sefa ei. Acum problema n-ar fi fost că șefă-sa era de găsit doar la ziua de salariu, ci că nu știa ce cadou ar putea să îi cumpere. Ceva simbolic ar fi fost bani irosiți și aruncați să zacă în fundul unui sertar. Ceva prea scump ar fi fost prea mult pentru bugetul ei și ar fi mirosit a pupi-n, mă rog, înțelegeți voi. Asta ca să nu mai luăm în calcul că oricum doamna șefa era îmbălsămată din cap până în vârful degetelor cu creme din lacrimi de zână și mirosea (din capul străzii) a cocoșaneluri. La filme nu se uita, la seriale nici atât, de citit își cumpăra în permanență ultimul răcnet în materie de motivaționale și tot așa. Ce cadou îi faci unei persoane care are de toate? Până la urmă, din două minți epuizate de burnout, am făcut una aproape deșteaptă și ne-a pălit ideea: cel mai potrivit cadou pentru cineva care are de toate e o faptă bună. Și dacă nu o poți face pentru el, atunci o poți face în numele lui.

Citește și:

Prin urmare, am împământenit obiceiul ca atunci când avem de făcut genul acesta de cadouri, să facem o donație în numele beneficiarului și să îi oferim o dovadă simbolică a acestei donații, dovadă care poate fi o felicitare scrisă de mânuța unui copil sau a unui bătrân care a zâmbit cu toată inima la un gest atât de mic pentru cei mai mulți dintre noi.

Dacă îți surâde ideea mea, dar nu știi către cine să îți îndemni fapta bună, iată câteva dintre inițiativele pe care le poți sprijini în numele tău și chiar în numele altor persoane. De asemenea, nu uitați, vă rog, că toți acești oameni au nevoie de ajutor pe tot parcursul anului, nu doar de Crăciun.

Copiii din Glodeanu, Buzău

Acum doi ani mi-au ieșit în cale copiii aceștia, printr-un algoritm numai de Mark de știut. Într-un sat bătut de sărăcie din Buzău a ajuns într-o zi un preot, Marian Tudor. Mai mult încurajat decât deznădăjduit de nevoile copleșitoare ale oamenilor, din donații, preotul a ridicat un centru social pentru copiii din sat. Aici micuții primesc jucării, haine, rechizite și ajutor la teme. De asemenea, mai primesc aici o masă caldă, iar pentru unii dintre ei este, de multe ori, singura masă a zilei. După ce și-a văzut centrul pe picioare, părintele Marian Tudor a plecat mai departe, într-un alt sat de oameni amărâți. Micuții, bătrânii și bolnavii din Glodeanu au rămas în seama preotului Ivașcu Alexandru, care are îi îndrumă și îngrijește cu dăruire. În această perioadă, pe pagina de Facebook a Copiilor din Glodeanu are loc o campanie de strângere de cadouri pentru ca Moș Crăciun să ajungă și anul acesta la ei. Dacă veți citi scrisorile, veți observa ușor cererile care se repetă cel mai des: o geacă groasă, încălțăminte, dulciuri.

Citește și:

Pe Copiii din Glodeanu îi găsiți aici.

Parohia Găgești

Așa cum ziceam mai sus, preotul Marian Tudor a plecat din Glodeanu și a ajuns în Găgești. Aici, după rețeta pe care a implementat-o cu succes mai înainte, a luat-o de la capăt. De data aceasta, alături de centrul în care copiii își fac temele și mănâncă, părintele a ridicat și un adăpost pentru mame și copii. Dincolo de aceste lucruri, are grija bătrânilor și bolnavilor din sat pe care îi ajută să primească tratamentele de care au nevoie și cere ajutor în numele lor pentru drumurile pe care le au de făcut la spitale, pentru câte o noapte de cazare atunci când însoțitorii bătrânilor trebuie să îi ducă la doctor în orașe îndepărtate și pentru toate celelalte nevoi ale lor. Atât de îndrăgit e părintele Marian în Gogești încât nu puțini sunt micuții care îi spun ”Tată” sau ”tati”.

Citește și:
  • Jurnalul unui barbat părăsit de soție
  • 4 idei de cadou pentru soacra ta
  • Kaufland România, solidaritate în prag de sărbători

Pe părintele Marian Tudor îl găsiți aici.

Casa Share

Proiectul non-guvernamental Casa Share s-a născut din pornirea naturală a lui Bogdan Tănasă de a ajuta. Pentru el și pentru alții ca el, actele de caritate sunt o stare de fapt, un mod de a trăi. De 4 ani, din donațiile oamenilor darnici, a construit peste 20 de case pentru oameni sărmani, bolnavi, neputincioși.

”2€ ai tăi, un geam de la tine, un acoperiș de la un prieten, calorifere de la alt prieten și uite așa facem bine copiilor, bătrânilor sărmani, sufletului nostru și implicit societății în care trăim”, scrie Bogdan pe pagina de Facebook Casa Share.

Găsiti proiectul Casa Share aici.

Pâine și mâine

Programul Fundației World Vision România ''Pâine și Mâine'' oferă copiilor nevoiași de la sate o masă caldă și meditații pentru rezolvarea temelor pentru a reduce riscul abandonului școlar.

Poți să te alături acestei inițiative donând 2 euro – atât costă masa unui copil – prin SMS la 8844 cu textul PÂINE sau online http://painesimaine.ro/doneaza.

Citește și:

Foto prima pagina Laura Crazy/ Shutterstock

Vizionare placuta


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.