Setari Cookie-uri

Ca să trecem peste asta, trebuie să fim blânzi unii cu alții!

Trei principii pentru ați găsi resurse pentru a-ți manifestă blândețea.

In fiecare femeie există blândețe. Oricât de supărate, frustrate sau nedreptățite ne simțim uneori, în fiecare suflet de femeie există o doză infinită de de blândețee care abia așteaptă să se manifeste. Și asta pentru că suntem mult mai mult decât ceea ce ni se întâmplă peste zi și gândurile noastre. Suntem suflete frumoase, pline de iubire.

O prietenă mi-a spus zilele trecute că s-a săturat să fie blândă. Să fie răsplătită cu ridicat din umeri sau, mai rău, cu vorbe grele sau atitudini urâte, pentru faptele bune pe care le face. M-am gândit la mama mea, una dintre cele mai altruiste persoane pe care le cunosc, care s-a confruntat cu aceeași problemă până când a renunțat să aibă așteptări. Si m-am gandit la cateva motive pentru care merită să rămânem blânde indiferent de ceea ce se întâmplă în jur.

Citește și:

1. Blândețea este parte integrantă din feminitatea noastră. La fel ca si iubirea, blândețea este înscrisă în ADN-ul nostru. Altfel nu ne-am simți atât de bine atunci când ne manifestăm ca atare și nu ar fi prima reacție față de cineva aflat în nevoie.

2. Legea atracției funcționează în permanență, șapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Legea atracției spune că ceea ce oferim, primim. Prin urmare cu cât vom fi mai blânde, cu atât mai multă blândețe vom primi. Nu este obligatoriu ca blândețea pe care o manifestăm să se întoarcă de la aceleași persoane. Insă îți garantez ca ți se va întoarce atunci când vei avea nevoie de unde te aștepti mai puțin.

3. Fii tu însăți. O vorbă înțeleaptă spune să te bcuuri de viață de pe acest Pământ dar să nu fii de acest Pământ. Cu alte cuvinte, menține-ți autenticitatea și nu lăsa mediul ambiant să îți schimbe starea de spirit. A fi blândă presupune o stare de armonie interioară, de pace cu tine însăți. De ce ai renunța la acestea doar pentru că alte persoane se află într-o stare diferită de a ta, nefericită. Să acționezi împotriva sufletului tău nu îți va aduce mai multa fericire, din contra. Șansele de a fi nemultumită vor deveni cu mult mai mari.

Citește și:

Featured foto by In Green via Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
31 Martie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.