Unul dintre factorii importanți în apropierea copiilor de cărți este cartea în sine, de la cum arată coperta, până la ilustrații și mesajul transmis, acestea fiind caracteristicile pe care le pune în prim plan Editura Didactica Publishing House, cu un portofoliu de peste 800 de titluri de carte pentru copii cu vârsta 0-18 ani.
Studiile au arătat că atunci când li se citește zilnic copiilor de 4-5 ani aceștia dezvoltă abilități cognitive – precum limbajul, imaginația, cititul, scrisul, număratul – mai repede. De asemenea, cei cărora li se citește cel puțin o carte pe zi până la această vârstă, ajung să aibă un vocabular cu 1 milion de cuvinte mai bogat la vârsta preșcolară față de copiii care nu au beneficiat de această interacțiune.
Cercetările au demonstrat că expunerea timpurie contribuie la reducerea anxietății, a agresivității, a hiperactivității și deficitului de atenție. Explicația este cât se poate de simplă: când părinții citesc copiilor, se creează un moment de conectare profundă, în plus poveștile îi ajută pe cei mici să pună în cuvinte emoțiile resimțite, regăsindu-se totodată în povești și învățând să-și controleze comportamentul cu ajutorul personajelor preferate*.
Top cărți categoria 0-2 ani
-
Alexandra Chivu
Înțelegerea impactului: 5 greșeli ale părinților care duc la...
-
Kudika
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
-
Kudika
Cine ți-a frânt inima o dată ți-o va frânge din nou, dacă ierți și...
-
Kudika
CONFIDENT devine agenția de comunicare a NOTINO în România
-
Alexandra Chivu
De ce fug bărbații de femeile puternice?
-
Kudika
Am de gând să aștept moartea cu fusta șifonată și ușor ridicată, cu...
-
Kudika
Top 3 obstacole cu care se confruntă antreprenorii moderni și cum...
-
Alexandra Chivu
Mesaje de Florii. Cele mai frumoase urări pentru sărbătoriții...
-
Kudika
Îți dorești o femeie frumoasă și deșteaptă, dar ești pregătit...
Top cărți categoria 3-5 ani
Top cărți categoria 6-8 ani
Top cărți categoria 9 – 12 ani
Top cărți categoria + 12 ani
Top 10 jocuri
*Studiu: Reading Aloud, Play and Social-Emotional Development - Universitatea de Medicină din New York/When children are not read at home - Universitatea de Stat din Ohio
Featured foto by Yuganov Konstantin via Shutterstock
Spune-ti parerea!