Ramona Florentina Fugaciu este antreprenor si autoare, crescuta printre flori si indragostita iremediabil de universul viu al acestora. Fiecare petala este o sursa de inspiratie, fiecare aranjament floral nascut in atelierul cu Flori Poznase spune o poveste unica.
1. Povesteste-ne intai cate ceva despre tine. Cine e Ramona Florentina Fugaciu si cum te-ai indragostit de lumea florilor?
Ramona Florentina Fugaciu este mai presus de toate o persoana ambitioasa, indragostita de nou, de natura, carti si oameni, care traieste cu convingerea ca totul este posibil atunci cand ne dorim cu adevarat, indiferent de punctul in care se afla azi. Convingerea ca totul este posibil, ca visurile devin realitate a fost cultivata inca din copilarie, prin educatie si in carte am mentionat cateva dintre experientele care m-au ajutat sa ajung aici: -"Nu exista nu pot, exista nu vreau' - replica venita din partea mamei, libertatea oferita de bunici in luarea deciziilor si increderea lor in mine si potentialul meu, avand intodeauna o abordare incurajatoare, laudativa in ceea ce ma priveste, lipsita de critici, pedepse si comparatii cu alti copii, pe care le observ atat de des in jurul meu, in zilele noastre - exemplul tatalui si sfatul lui: "Fii fericita si alege ceea ce te face cu adevarat fericita!", singurul sfat pe care l-am aplicat fara intarziere si care imi ofera claritate ori de cate ori am momente mai putin bune sau dileme :) Cu timpul, cam tot ce mi-am propus a devenit realitate, iar ce nu s-a intamplat cand imi doream eu, a fost pentru ca ceva cu mult mai bun ma astepta la orizont, acesta fiind si motto-ul meu: "Cand ceva nu se intampla cum vrem noi, inseamna ca ceva cu mult mai bun ni se pregateste". Dragostea pentru flori este o particica din mine, nu cred ca m-am indragostit de flori la un moment anume, cred ca este un fel de a fi al meu: familia imi povesteste ca am invatat sa merg, incercand sa prind fluturi si sa culeg flori (eu fiind crescuta de bunici, la tara). Primii ani din viata, mi i-am petrecut la bunici, pe pajistile cu tamaioare si viorele primavara, pe care le adunam zilnic si le aduceam acasa, fragi, sanziene, ceaiuri ca sunatoare si coada soricelului si multe altele pana toamna tarziu sau atunci cand mergeam la bunicii paterni, faceam incursiuni prin padure cu bunicul, care imi prezenta florile si plantele intalnite in cale. Si mai cred ca in cazul meu, dragostea pentru flori este mostenita genetic: bunica din partea tatalui era o maestra in cultivat legume si flori si gradinile ei erau ceva cum rar intalnesti: un melanj de culori, parfumuri si texturi, pe care cu greu le poate uita cineva. Am avut aceasta revelatie, despre care am scris si in cartea Gradina cu visuri implinite, cand bunica a plecat dintre noi: oamenii adunati sa o conduca pe ultimul drum, vorbeau despre ea, iar eu simteam ca acele persoane vorbesc despre mine. Oricat de mult avem impresia ca suntem diferiti de parinti, bunici, in realitate, genetica isi spune cuvantul si isi pune amprenta intr-o maniera subtila, insa precisa. De la cules flori, am trecut la plantat flori acasa si in gradina, si din 2014 am infiintat Atelierului de design floral pentru evenimente Flori Poznase.
3. Cum a luat nastere Gradina cu visuri implinite? Bunicii materni purtau numele Sadoveanu si cumva de mica, indragostita fiind de carti si lectura, mi-am spus ca intr-o zi voi scrie carti. Acest vis a ramas cumva acolo, in subconstientul meu si odata cu venirea pe lume a bebelinei in 2014, s-a reactivat si dorinta de a scrie o carte. La inceput am cochetat cu diverse subiecte, am cautat chiar si cursuri si asa am mers la un curs de 2 zile tinut de Gerry Robert la Bucuresti. Dar nu cursul a fost cel care m-a determinat sa scriu, ci o perioada mai putin colorata din viata mea, cand toata lumea in jur imi spunea ce viata frumoasa am eu, dar eu nu prea mai vedeam frumusetea si gaseam mai tot timpul motive de nemultumire. Desi aveam din ce in ce mai multe evenimente cu flori, pentru care primeam foarte multe feedback-uri frumoase, desi calatoream destul de des in destinatii faine, eram destul de trista, pentru ca nu mi se parea nimic extraordinar in viata mea si luam totul ca fiind ceva normal, pana intr-o zi cand am ajuns in Zanzibar, moment in care mi s-a schimbat radical sistemul de valori si am inceput sa vad viata diferit, sa fiu recunoascatoare pentru ceea ce am si ceea sunt. In cartea Gradina cu visuri, exista un capitol intreg dedicat experientelor din Zanzibar, a fost perioada de constientizare a ceea ce sunt si a ceea ce vreau sa devin. In special cand am ramas 2 nopti, pe un "pietroi" in mijlocul oceanului, dintr-o neatentie, neobservand ca pe insula exista 2 localitati la o distanta considerabila una de cealalta, singura diferenta fiind o litera: Pingwe versus Pongwe.
Spune-ti parerea!