Setari Cookie-uri

Strategii de disciplină pozitivă eficiente pentru creșterea copilului tău

Totul depinde de tine, ca părinte. Ce este disciplina pozitivă? Afli trei sfaturi utile despre cum să îndrepți frumos comportamentul defectuos al celui mic, dacă citești articolul de mai jos.

Acum 30 de ani, vorba din bătrâni Bătaia e ruptă din rai era literă de lege pentru generațiile de atunci. Mulți tineri de azi și adulți maturi au rămas cu sechele majore din cauza bătăilor pentru „corectare” pe care părinții le aplicau, fără să înțeleagă gravitatea faptelor și repercusiunile psihice la care își spuneau copiii. Doar și ei au fost articulați de părinți când au făcut boacăne în copilărie, așa că atitudinea aceasta abuzivă era considerată normală. Azi, acest lucru nu doar că nu este normal, dar poate fi pedepsit prin lege. Copiii pe care îi facem nu ne aparțin, sunt unici, speciali, iar aplicarea pedepselor într-un mod agresiv construiește ziduri de neclintit între noi și ei.

Este adevărat, copilul trebuie ghidat corect și strunit atunci când greșește, iar părinții de azi, lucrând amândoi în echipă, pot întâmpina problemele de comportament ale celui mic. De aceea, azi dorim să discutăm despre ce înseamnă pedeapsa ca metodă disciplinară. Mulți părinți iau calea ușoară atunci când copilul are un comportament greșit și îl pedepsesc. Ceea ce nu-și dau seama ei este că pedeapsa poate rezolva o problemă izolată, dar nu îl învață pe copil nimic util pe termen lung. Adesea termenii pedeapsă și disciplină sunt confundați, dar în realitate sunt extrem de diferiți.

Citește și:

Așadar: pedeapsa înseamnă a provoca celui mic durere sau suferință, în schimb disciplina înseamnă a preda și a învăța pe cel de lângă tine. Sensul acestor termeni sunt exact opusul, dar dacă ești atentă vei observa că mulți părinți și dascăli îi confundă în mod regulat.

Ca părinte, trebuie să privești dezvoltarea copilului la nivel macro, adică pe termen lung. Dacă știi ce vrei să obții de la copilul tău, atunci vei găsi mai ușor cea mai bună strategie de parenting. Cu cât înveți mai bine să răspunzi la comportamentul greșit al celui mic, cu atât vei avea rezultate mai bune.

Așadar, iată trei strategii care funcționează și pe care le poți adopta și tu, ca părinte:

  1. Redirecționarea emoțiilor (tale)

Când îți redirecționezi atenția, cuvântul NU trebuie scos din ecuație. Imaginează-ți un scenariu în care după o analiză stufoasă a pieței ai ales din zecile de blendere un dispozitiv performant pentru a face smoothie-uri și sucuri verzi în casă. Ești foarte entuziasmată și ai pregătit un suc natural extraordinar de bun pe care l-ai luat cu tine în vizită, pentru ca cel mic să-l bea. Cu toate astea, acesta refuză și începe să țipe din toți rărunchii de față cu toată lumea că el nu vrea să guste sucul pregătit cu atâta dragoste de către tine. Partea dificilă este să-l faci pe cel mic să se oprească din plâns suficient cât să poți crea o conexiune cu el. Mulți părinți au dezvoltat metode de calmare în astfel de situații. În loc să te enervezi, redirecționează-ți emoțiile și fă exact invers decât de obicei. Încearcă să fii limpede și prezentă, fără a o lua personal. Nu e vorba despre tine, ci despre nevoile copilului tău.

Citește și:
  1. Răbdare

Daisaku Ikeda spunea atât de frumos: „Cu iubire și răbdare nimic nu este imposibil‟. Cu cât ești mai răbdătoare, cu atât ai mai multe șanse să obții rezultate. Gândește-te că baza unei relații frumoase cu copilul se sudează pe încredere și conexiune. Răbdarea te va ajuta enorm în demersul tău. Depinde doar de tine să o folosești.

  1. Repară, apoi folosește regulile de bază

A treia strategie de disciplină pozitivă se referă la repararea și utilizarea regulilor de bază. După ce i-ai oferit copilului opțiunea mai bună, ai șansa să repari comportamentul defectuos, inclusiv să previi repetarea lui. Stabilind reguli de bază adecvate, pe termen lung vei avea de câștigat, ajutându-ți copilul să-și îmbunătățească comportamentul.

Citește și:

La cursul de arte marțiale, elevul hiperactiv care încalcă regulile de bază, fie nu joacă, fie merge în spatele liniei. Aici nu e vorba de a-l umili pe copil, ci din contră. Acesta înțelege că există reguli clare și deci, consecințe pe măsură.

Așadar, fii prezentă, fii răbdătoare și gândește mereu pe termen lung. Folosește redirecționarea emoțiilor, nu o lua niciodată personal și repară comportamentul greșit folosind pașii de mai sus. E totul un ciclu, după cum vezi, și de tine depinde comportamentul corect al copilului tău.

Sursă foto: Pexels

Vizionare placuta


Kudika
18 Iulie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.