Urania Cremene: 'Suntem poate prima generație de părinți care își crește copiii în termeni de echilibru'

Urania Cremene: 'Suntem poate prima generație de părinți care își crește copiii în termeni de echilibru'

Urania Cremene este unul dintre experții în parenting extrem de apreciați, autoare a popularului program All About Parenting.

La aniversarea a 10 ani de Lidl în România, ne-a acordat un amplu interviu, în care ne spune cum s-au schimbat rolurile părinților într-o familie modernă, de ce își dorea când era mică să devină musafir și ce trebuie să le spunem copiilor care au văzut ghiozdane mai frumoase la colegii lor. Retail jobs

Urania, ce te-a determinat să te specializezi în parenting?

Sunt trainer din 1998, unul dintre primii traineri din România la vremea aceea. De atunci și până în 2010, când s-a născut fiul meu, am predat preponderent cursuri de management, leadership, dar și din curricule destinate vânzărilor, customer service-ului și așa mai departe.

Undeva prin 2007 eram într-un concediu de două săptămâni cu două familii de prieteni, fiecare familie având doi copii. Cea mai mare parte a concediului am asistat la tantrumuri, la certuri, la pedepse și crize de nervi. Așa că am început să le pun întrebări părinților cu privire la reacțiile lor, la felul în care gestionează nervii și refuzurile, am înțeles că atunci când vine vorba de copii nu știu, la modul real, cum să reacționeze într-un moment de criză. Nu au un plan. Am înțeles că ei fie își doresc să evite anumite lucruri dureroase din copilăria lor, fie merg pe același model cu care au fost ei crescuți de părinții lor, fie… merg după ureche.

Mi-am dat seama atunci că dacă voi deveni și eu părinte, la fel voi face. Adică aș merge tot pe încercare-eroare, fără să știu concret ce am de făcut într-o situație sau alta. Așa că am început să studiez, să caut sursa comportamentelor copiilor, să înțeleg de unde vin emoțiile și cum pot ajunge să le controleze, să văd cum apare stima de sine, de exemplu, sau de unde vine motivația care îi face pe unii copii să fie disciplinați în ceea ce își propun și să lupte pentru visurile lor. Astfel am constatat că foarte multe dintre abilitățile pe care eu le predam managerilor se pot aplica extrem de bine și într-o relație părinte-copil, adaptate evident, dar că sunt foarte similare. Deci, am făcut o legătură imediată între abilitățile unui lider și abilitățile unui părinte și așa a început călătoria mea într-ale parentingului. M-am certificat în două metodologii la nivel internațional, certificări care au durat cât o facultate. Și, așa, în 2010, după prima certificare și odată cu nașterea lui Amos, am început să predau primele cursuri de parenting. Și ce m-a determinat, de fapt, ca să fac răspunsul foarte scurt, a fost teama: teama că nu voi fi un părinte bun, teama că nu voi ști ce să fac, teama că voi repeta aceleași greșeli pe care le-au făcut și ai mei cu mine și că nu voi ști să fac lucrurile bune pe care ei le-au făcut cu mine. Deci, am fost împinsă de teamă, realizând că, indiferent cât de mult învăț, nu aș ști să fac mai bine decât au făcut-o ei sau alți părinți.

Care e principala trăsătură a unui expert în parenting?

Un expert în parenting iubește să învețe și crede că educația este baza în drumul către „mai bine”. Iubește să pună întrebări și să caute răspunsuri, dar, mai ales, iubește oamenii și vrea să îi ajute să aibă o viață mai bună și relații mai bune cu ai lor copii, cu familia, per ansamblu, și cu sinele lor.

Ce deosebește programul tău All About Parenting de altele?

1. Complexitatea

2. Universalitatea

3. Aplicabilitatea în pași mici, cu efecte pe toată viața.

Dar să explic mai concret ce înseamnă aceste lucruri. Pe parcursul programului, părintele poate descoperi atât cum să prevină anumite comportamente, de la tantrumuri, la refuzuri, renunțare, cât și cum să le „trateze’” pas cu pas, dacă acestea au apărut. Ori, pentru fiecare dintre aceste „provocări” atât de des întâlnite, am dedicat câte unul sau mai multe Capitole din programul All About Parenting. De exemplu, am creat 4 Capitole din program, 4 din 10, pornind de la cooperare. Din punctul meu de vedere, în afara cooperării nu există echilibru în relații și nu există încredere, adică exact ceea ce ne dorim de la copiii noștri când sunt mici și mai ales de la adolescenții care vor deveni cât ai clipi. Am gândit acest program atât pentru părinții la început de drum, cât și pentru părinții care au trecut deja peste anumite etape, ca tantrumurile sau refuzul de a se spăla pe dinți, și s-au lovit de provocări specifice adolescenței, de rebeliuni sau lipsă de motivație. E un program dedicat relației părinte-copil, orice vârstă ar avea copilul sau părintele, tocmai pentru că este, în esență, un program despre relații, despre echilibru personal și echilibru în relații. E primul program de parenting din țară și unica metodologie de parenting din lume care are la bază ultimele cercetări în știința motivației (ex. Teoria Autodeterminării), preluate direct de la unele dintre cele mai mari universități din lume. Această Teorie spune că noi, oamenii, cu toții ne naștem cu 3 Nevoi Psihologice de Bază (Nevoia de Conectare, Nevoia de Competență și Nevoia de Control. Conform Teoriei Autodeterminării, aceste 3 Nevoi ne dictează cele mai multe dintre comportamente. Practic, tot ceea ce facem, fiecare comportament sau alegere, caută să împlinească una sau mai multe dintre ele și să ne ducă din ce în ce mai aproape de echilibru, de împlinire. Până acum 26.800 de părinți au ales să învețe cu All About Parenting cum pot ajunge cei mai buni părinți care pot fi pentru copiii lor.

În creșterea copilului tău, folosești și metode pe care le aplicau ai tăi cu

tine, fără să știe că țin de parenting?

Categoric. Sunt foarte multe lucruri bune pe care le-am preluat de la părinții mei. Unul dintre ele este legat de transmiterea mai departe fiului meu a valorii numită învățare. Eu am crescut cu această credință, adică am auzit acest lucru de la părinții mei: „Poate că nu o să avem întotdeauna bani pentru o hăinuță nouă sau pentru o gentuță sau pentru nu știu ce distracție, dar aș vrea să știi că, pentru cărți, pentru cursuri și pentru învățare și pentru experiențe reale, cum ar fi călătoriile, vom încerca întotdeauna să găsim bani”. Învățarea este viață!

Ce înveți zilnic de la copilul tău?

De la Amos, fiul meu, învăț flexibilitate. Este un tip extrem de flexibil, care se așază foarte frumos în realități diferite și este foarte adaptabil. Acesta este un lucru pe care îl învăț în fiecare zi de la el: flexibilitatea. Un alt lucru pe care-l învăț este să-mi pun semne de întrebare cu privire la credințele și convingerile mele, la ce anume vreau să schimb sau să fac mai bine, fie că e vorba despre sănătate, despre religie, despre istorie, despre lucrurile pe care le cred sau le credeam.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-a spus băiețelul tău despre tine?

Printre multele lucruri frumoase pe care mi le spune și care mă încarcă, unul mi-a rămas drag în minte. Cred că avea cam doi ani și jumătate când mi-a spus așa: „Mami, dacă ar fi să ne mai naștem odată, aș vrea să fii din nou parte din viața mea, poate chiar să fii sora mea. Dar aș vrea să ai tu carnet de conducere, să fii tu aceea care ne conduce peste tot”.

Care este mâncarea favorită a copilului tău? Dar a ta, când erai de vârsta lui?

Mâncarea favorită a copilului meu este orezul cu creveți, pe care îl gătesc eu cu mare drag. Eu, când eram de vârsta lui, eram înnebunită după cartofii prăjiți, pe care-i mâncam foarte rar, pentru că bunica mea avea grijă să ne hrănească cât mai sănătos. Nici în prezent nu mănânc cartofi prăjiți prea des. Dar mărturisesc că atunci când o fac, mănânc un castron sănătos, eventual cu usturoi, și, dacă se poate, cu salată de varză crudă.

Când ai descoperit că nu te temi să vorbești în public?

Când eram copil, mie îmi plăcea muzica. Prindeam repede, aveam ureche muzicală, motiv pentru care ai mei au făcut un sacrificiu imens la acea vreme și mi-au cumpărta o pianină. Țin minte că efortul a fost mare. Au renunțat la un televizor și au mai făcut și un împrumut pentru ca eu să primesc o pianină. Mai apoi, m-au înscris la o școală de muzică, ceea ce înseamnă că de pe la vârsta de 6 ani am fost de multe ori pe scenă, în concerte, recitaluri. Fiind adesea în fața unui public, m-a ajutat. Mi-am dat seama treptat că nu am această frică de a vorbi în public sau, în cazul meu atunci, de a cânta în public, lucru care a rămas valabil și acum.

Ce-ți doreai să te faci când erai mică?

Când eram mică mică, îmi doream foarte mult să mă fac musafir. Mi se părea o „meserie” extraordinară, pentru că, de fiecare dată când mergeam în casele oamenilor împreună cu părinții mei, musafiri fiind, ni se puneau pe mese toate lucrurile minunate pe care oamenii respectivi le aveau în casă. Culmea este că am devenit un fel de musafir, trainer fiind, pentru că am fost primită în „casele” companiilor în care am intrat pentru a susține cursuri, am fost primită în casele oamenilor, la propriu, ajutându-i să-și îmbunătățească relația dintre ei și copiii lor sau dintre ei și partenerul, partenera, de viață. Am fost, de foarte multe ori, musafir, primită cu brațele deschise și așezându-mi-se în față cele mai bune mâncăruri, dar mi s-au încredințat și cele mai intime laturi ale vieții acestor oameni. Deci, m-am simțit de multe ori așa. Un alt lucru pe care am vrut să îl fac sau să devin a fost cântăreață. Am vrut întotdeauna să cânt pe o scenă. Muzica, în continuare, este o parte importantă din viața mea. Ascult multă muzică, cunosc muzică și mă bucură foarte mult să fac treaba asta.

Aniversarea a zece ani de LIDL are loc sub sloganul: "Ceea ce ne leagă e tot ce contează". Ce te leagă de familie și ce contează pentru tine?

Pentru mine, contează autenticitatea. Pentru mine, ca om, contează să ne simțim vulnerabili împreună. Asta înseamnă să nu ne ascundem după deget, asta înseamnă să nu ne punem măști și să ne permitem ca, măcar în sânul familiei, să fim noi așa cum suntem. Contează să ne susținem unii pe alții atunci când avem zile mai puțin bune sau avem căderi sau ceva nu ne-a ieșit, să ne bucurăm împreună atunci când ceva ne iese. Să fim mereu acolo, unii pentru alții, oricum ar arăta zilele noastre. Pentru mine, asta înseamnă familie și mă bucură să văd genul ăsta de atitudine inclusiv la angajații Lidl. Aceia pe care îi cunosc sunt cu zâmbetul pe buze și mulți dintre ei, în mod evident, fac un efort în a recunoaște oamenii care le calcă din nou și din nou pragul, iar, pentru mine, asta contează foarte mult.

Care este cea mai frumoasă aniversare în familia ta?

Pe lângă zilele de naștere ale copiilor, noi avem un obicei din a face cele mai multe zile speciale. De multe ori, transformăm un weekend obișnuit într-o vacanță, chiar dacă nu ieșim din București. Vizităm locuri care ne plac prin oraș sau descoperim locuri în care nu am mai fost. Transformăm un prânz obișnuit într-un picnic ales și ne facem mici cadouri. Pentru noi, zilele împreună sunt o sărbătoare în cel mai pur sens al cuvântului. De Paște și de Crăciun eram alături de familia extinsă, deci eram alături de părinți, iar liantul era mama. În primăvara acestui an am pierdut-o pe mama, deci îmi propun să încerc să preiau eu rolul ei și să transform sărbătorile în amintiri frumoase împreună, să ne facem noi tradiții de familie.

Începând de anul trecut, îi ajuți pe cei din comunitatea LIDL să-și educe copiii prin intermediul materialelor postate pe canalul Youtube. Ce-a schimbat social media în viața ta?

A schimbat enorm de multe lucruri.M-a adus împreună cu oameni la care nu aș fi ajuns niciodată. A adus alături de mine oameni care, altminteri, nu s-ar fi putut afla într-o sală de seminar fizic, pentru că asta s-a întâmplat din martie, anul trecut. Pentru că nu am mai putut susține seminarii live, am reușit să le fiu alături părinților prin intermediul internetului, să ajung în orașe și chiar țări în care nu am fi putut ajunge fizic. Au fost participanți din Oman, din Canada, din Statele Unite, din Grecia, din Emiratele Arabe Unite, de peste tot. Asta a schimbat foarte mult social media în viața mea, înțelegerea responsabilității uriașe pe care o am, prin mesajele pe care le transmit, universalitatea acestor mesaje. Am înțeles cât de universale sunt, de fapt, și că provocările pe care le au părinții sunt aceleași, indiferent de cultura în care trăiesc sau de religia pe care o au sau de țara în care trăiesc.

Și ce a mai schimbat social media este capacitatea pe care o avem, eu și echipa All About Parenting, în acest moment, de a răspunde foarte rapid provocărilor pe care părinții le au, prin soluțiile pe care le oferim în cadrul webinariilor gratuite pe care le susținem zilnic, de luni până duminică.

Anul acesta, la invitația Lidl Romania, ai fost speaker la conferinta „Modern Family Challenges”, cu tema „Rolul tatălui și împărțirea responsabilităților în familie”. S-a schimbat rolul părinților într-o familie modernă?

Da, am participat și mă bucur că am avut ocazia să le fiu alături părinților prin intermediul „Modern Family Challenges”. S-au schimbat rolurile?

În prezent, ca și până acum, mama e tot „gardianul emoțiilor copiilor”, ea e cea care, în cele mai multe cazuri, se ocupă de majoritatea deciziilor ce țin de creșterea și educarea copiilor. Iar tata este în continuare cel care îi face pe copii să descopere lumea aventurii, lumea de afară în care ei devin din ce în ce mai independenți. Ce s-a schimbat, și mă bucur să spun acest lucru, este implicarea taților în ceea ce, până de curând, era „treabă de femei”. Mai exact, tații își asumă din ce în ce mai mult îngrijirea copiilor, schimbat scutece, pregătit biberonul, plimbat copilul în marsupiu, cât timp mama face o baie sau merge la un curs, să spunem. Din ce în ce mai multe mame se simt încrezătoare să facă lucruri pentru ele sau pentru cariera lor, de ce nu, fără să se mai simtă vinovate că nu mai sunt în permanență lângă copil, și chiar au parte de sprijin de la partenerii lor.

Cum combați mitul „copiii de azi nu mai sunt ca odinioară, stau numai pe Internet”?

Hmmm… îl combat și nu îl combat. Să fiu mai clară, aici nu este vorba despre un mit, ci despre o realitate: copiii din ziua de azi stau foarte mult timp pe internet, au prieteni în online, trăiesc în lumi virtuale. Iar asta, în teorie, nu e ceva de condamnat, pentru că tot ce au făcut ei a fost să se adapteze la vremurile în care trăim. Problema e că acești copii minunați din ziua de azi au la îndemână o resursă infinită, care este lumea online a internetului, și pe care o folosesc, din păcate, necontrolat de cele mai multe ori. Iar aici e un subiect vast de dezbătut. Dacă, însă, ar fi un mit pe care să îl combat acesta ar fi faptul că ei, copiii de azi, nu mai au aceleași nevoi ca odinioară, nu mai sunt ca și copiii „de altă dată”. Pentru că, în esență, copiii sunt la fel de mii și mii de ani, ei au aceleași nevoi: nevoia de a fi iubiți, văzuți, înțeleși și acceptați cu toată ființa lor, nevoia de a face lucruri și a se simți capabili să facă acele lucruri și nevoia de a alege, de a lua decizii pentru ei, de a se simți stăpâni (măcar) pe anumite aspecte ale vieții lor. Sclipirea din ochii copiilor noștri nu s-a schimbat. Lumea se schimbă și e la noi să îi ghidăm către cea mai bună variantă a lor în această lume, chiar dacă asta înseamnă să îi învățăm să folosească internetul ca pe o resursă, deci, implicit, să știm să punem limite și reguli clare și să ne ținem de ele, pentru sănătatea emoțională a copiilor noștri. Partea bună e că din ce în ce mai mulți părinți și-au dat seama că relația cu tehnologia poate deveni periculoasă și au cerut sfaturi, au căutat ajutor. Astfel că, împreună cu echipa All About Parenting, am creat un seminar online gratuit care dezbate această temă și oferă soluții, seminar la care poate participa orice părinte care își dorește asta.

Știi cazuri în care „educația spartană” dă roade?

Da. Dacă trăiești în Grecia Antică. Glumesc, desigur. Educația bazată pe severitate este un model care a circulat vreme de multe generații. Multe secole la rând oamenii au pus semnul egal între autoritatea părintelui și „buna-educație” a copilului, succesul lui viitor. Doar că noi am trecut pragul educației bazate pe supraviețuire și am ajuns într-o lume, privilegiată aș spune, în care nu mai creștem copii doar ca să avem un pahar cu apă la bătrânețe sau doar ca să aibă o meserie și ce pune pe masă la maturitate.

Suntem poate prima generație de părinți care își crește copiii în termeni de echilibru. Ne propunem din ce în ce mai mult să creștem copii echilibrați, cu vieți echilibrate, care să ajungă cea mai bună variantă a lor în această viață.

Asta se traduce prin faptul că nu ne mai dorim relații bazate pe frică, pe durere și pedepse, ci dorim să facem altfel, mai cald, mai bine în relația cu ființele pe care le iubim cel mai mult în viața asta. Pentru că suferința nu educă, ci dă naștere la durere. Ce înseamnă asta? Înseamnă că părinții nu mai vor să își trateze copiii de sus în jos, adică „eu sunt adultul, tu faci cum spun eu”, ci mai degrabă din poziția de prieten, ghid și partener de drum. Aici intervine ceea ce eu numesc „fermitate cu căldură”, adică nu uităm că noi suntem adulții din relație și avem experiență de viață, punem reguli și limite cu blândețe și ne străduim să respectăm acele limite. Cu toate acestea, le dăm copiilor șansa să își spună punctul de vedere, să facă anumite alegeri pentru ei și recunoaștem când am greșit, ne arătăm vulnerabili față de ei. Copiii noștri au șansa să crească într-o lume în care adulții nu mai sunt „perfecți”, așa cum credeam noi, generația noastră, despre adulții care ne creșteau, ci sunt oameni care suntîntr-un proces constant de învățare, chiar și atunci când învață despre cum pot fi părinți din ce în ce mai conștienți pentru copiii lor.

Cum ți-ai câștigat autoritatea de expert în parenting?

Cu pași mici, în primă fază, dar cu ajutorul oamenilor pe care i-am întâlnit în perioada în care eram trainer. Mulți ani, așa cum am spus și mai sus, am predat cursuri în cam toate marile companii din România, în cam toate sectoarele: business, banking, telecom, industria farma și așa mai departe. În momentul în care am început să predau parenting, oamenii cu care am lucrat în toate aceste corporații au fost cei care au venit către mine. Îmi știau modul de lucru, dedicarea și integritatea și erau la curent cu cercetările, certificările și studiile pe care le-am parcurs, așa că mi-au trecut pragul cu încredere. Știau faptul că tot ceea ce eu vin să susțin se bazează pe date concrete. Și, încet, încet, an după an, această masă critică a început să crească. Oamenii m-au recomandat, pentru că au avut rezultate. Apoi a apărut sau am creat, mai bine zis, și metodologia All About Parenting, iar, odată cu ea, a venit și recunoașterea faptului că din România și de la mine a plecat singura metodologie de parenting din lume bazată pe Teoria Autodeterminării. Este teoria motivației care se predă, în acest moment, în cele mai mari universități din lume, cum ar fi Cambridge sau Oxford. Și sunt foarte mândră că am creat o astfel de metodologie de valoare internațională. Și părinții care au achiziționat acest program, au parcurs programul, au avut rezultate extraordinare și au recomandat, mai departe, altor părinți.

Ce trebuie să le spunem copiilor care susțin că au văzut ghiozdane mai frumoase la colegii lor?

Foarte bună întrebare, și aș continua cu „Toți colegii au telefon și eu nu”, „Toate fetele se vopsesc, numai eu nu…” și tot așa. Ce putem face e să le spunem chiar așa: „Da, înțeleg că tu crezi că ai tăi colegi au ghiozdane mai frumoase. Probabil ți-ai dori și tu un astfel de ghiozdan, așa e? Uite, în acest moment am ales să îți cumpărăm acest ghiozdan și uite de ce...”.

Rolul nostru de părinți nu este să le facem copiilor pe plac, să le cumpărăm tot ce noi nu am avut sau tot ce au ceilalți copii. Rolul nostru este să îi pregătim pentru viața reală și să le oferim ceea ce putem, din ceea ce avem. Pentru că viața nu va fi mereu roz și ei nu vor primi mereu ceea ce își doresc doar pentru că au spus „Vreau!”. Important este ca și atunci când le spunem „Nu” sau în momente precum cele surprinse în întrebare, adică poate mai dureroase pentru ei, să fim fermi, dar calzi, blânzi. Mai exact, să folosim empatia, mai degrabă decât să le spunem lucruri de soiul „Tu nu vezi cât muncim pentru ca tu să ai X lucru…” sau „Trebuie să te mulțumești cu ce ai și să nu mai faci pretenții…”. Pentru că, dincolo de orice, noi trebuie să le fim sprijin, chiar și atunci când sunt frustrați că nu primesc ce își doresc sau atunci când unele lucruri li se par nedrepte.

Cum trebuie să gestionăm răsfățul celor mici?

Răsfățul copilului” e un mit, chiar dacă am auzit și în stânga și în dreapta vreme de generații că cei mici devin răsfățați și manipulatori, deci trebuie tratați cu mai multă autoritate. Ceea ce noi numim „răsfăț” poate însemna două lucruri. Dacă un copil vrea în brațele mamei poate mai des în anumite zile, asta nu e răsfăț, ci nevoia copilului de a cere iubire, siguranță, confort. Și copiii, ca și noi, au unele zile mai grele în care au nevoie de mai multă atenție, așa că o cer, uneori în mod negativ, pentru că nu știu să spună în cuvinte ce îi doare. Apoi, dacă un copil vrea zilnic înghețată, de exemplu, și când nu primește devine „mofturos, răsfățat”, aici este vorba despre niște mecanisme pe care le-a învățat din relația cu părintele lui. De multe ori, părinții pică în capcana permisivității, adică „îi dau lui tot ce nu am avut eu, să nu-i lipsească nimic”. Adică… „îl răsfață” pe copil. Acest lucru duce la probleme, mai târziu: la lipsă de responsabilitate, la lipsa asumării consecințelor faptelor proprii, la lipsa de limite și incapacitatea de a respecta reguli de bază în societate, fie la școală, fie mai încolo. Așa că e la noi să nu transformăm nevoile copiilor, nevoile reale, în răsfăț, ci să le oferim mai degrabă atenția noastră, decât și mai multe jucării sau dulciuri. Și e la noi să punem limite pe care toată familia să le respecte, adică să spunem cu empatie: „Știu că îți place ciocolata. Poți avea atâta ciocolată în fiecare zi, la prânz/ de două ori pe săptămână etc…”, în funcție de cum considerați voi, ca familie. La fel putem face și cu timpul la ecrane, cu numărul de jucării noi pe care le cumpărăm într-o lună, să spunem, sau cu numărul de haine noi sau „de firmă” pe care le primește copilul.

Cu ce ocazie îți îngădui să mai fii copil?

Cu toate ocaziile. Îmi place extraordinar de mult să mă joc. Am o imaginație foarte bogată când intru în joc. Încerc pe cât se poate să trăiesc în prezent, să fiu prezentă 100% în tot ceea ce fac, iar atunci când mă joc, o fac conștient, sunt acolo cu acel copil și mă dedic în întregime jocului. O altă latură ludică este vizibilă în umor. Mă înconjor de oameni care nu se iau prea tare în serios, iar umorul vine ca o joacă pentru mine.

Cum te-a influențat prenumele rar pe care îl porți?

Prenumele de Urania l-am purtat și îl port cu mândrie și cu mare responsabilitate. Este numele bunicii mele, grecoaică la origine. A venit în România la studii și a rămas în România, dar, din știința mea, s-a dus fără cetățenie română, a rămas cu cetățenie greacă până la finalul vieții ei. E un prenume rar, greu de uitat și l-am primit ca pe un dar de la bunica mea, ca pe o moștenire a unei femei de excepție, a unei personalități extraordinare, așa că îmi propun să îl duc mai departe și să las ceva în urma lui, să mă ridic la înălțimea acestui nume.

Vizionare placuta


Kudika
20 Octombrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri