Cele 4 stiluri de parenting sau cât de important este felul în care îți crești copilul

Este important de menționat că stilul de parenting al unui părinte poate fi puternic influențat tocmai de modul în care părintele a crescut. Practic există o tendința de a copia modelul de parenting în care am fost crescuți și să-l dăm mai departe, devenind și modul în care ne creștem copii la rândul nostru. De câte ori nu am auzit „ei, și eu am fost crescut așa și uite că n-am ajuns rău”.

Iată care sunt cele 4 tipuri de parenting și care sunt urmările lor

Parentingul autoritar sau exigent

Poate unul dintre cele mai „atrăgătoare” tipuri de parenting pentru părinți, cel în care părinții controlează orice mișcare a copilului, astfel că cei mari impun reguli, de obicei foarte multe și adesea exagerate (de exemplu părinții pot transmite fricile lor copiilor ori le limitează creativitatea prin constrângerea capacității de explorare a copilului), iar copiii trebuie să le urmeze, altfel vor fi repercursiuni, în special pedepse.

Pedeapsa, ca și recompensă dealtfel, perturbă modul de înțelegere a lucrurilor de către copil. De ce? Pentru că un copil va face o acțiune NU pentru că îi înțelege urmările, nu pentru că asta își dorește, ci pentru că fie își dorește recompensa, fie se teme de pedeapsă.

Totodată, acest tip de parenting, spun specialiștii și studiile, conduce către un adult obedient.

Un alt dezavantaj al parentingului autoritar este, însă, că îi va fi teamă, pe viitor, să se exprime liber sau, în cel mai rău caz, va deveni agresiv și va avea o atitudine defensivă, fiind săturat să urmeze regulile impuse de ceilalți.

Stilul de parenting democratic sau formal

Acest stil de parenting este cel echilibrat, în care există reguli deloc exagerate pentru copii, însă totodată acestea nu sunt neapărat impuse forțat (desigur, cu excepția celor care pun viața în pericol). Copilului i se explică încă de la vârste mici de ce sunt acele reguli, de ce i se recomandă un anumit comportament, ce urmări pot fi dacă nu se comportă astfel.

În cazul în care copilul încalcă regulile, se discută consecințele și, cu cât copilul este mai mare, este încurajat să își rezolve singur problemele. Cu toate acesta, părintele oferă în permanență sprijin emoțional și fizic pentru copil.

Foto: Evgeny Atamanenko/ shutterstock.com

Copiii învață prin prisma propriilor lor experiențe diferența între corect și greșit, între moral și imoral, între posibilitățile pe care le au la dispoziție de a rezolva o problemă, dincolo de crizele specifice vârstei.

Parentingul democratic se bazează pe un echilibru între aceste cerințe și nivelul de afecțiune și sprijin oferit copilului.

De asemenea, acest stil de parenting evidențiază importanța comunicării în relațiile interumane.

Stilul de parenting permisiv sau indulgent

Mulți confundă acest stil de parenting cu cel de mai sus, sau, în termeni foarte moderni, cu parentingul necondiționat. Însă diferențele sunt foarte importante.

În stilul de parenting permisiv părintele îi face pe plac copilului în dorința de a-l menține fericit, însă nu există ordine, reguli elementare, explicații și nici o structură privind etapele educaționale ale copilului.

Stilul de parenting indulgent duce copilul într-o zona în care înțelege că atunci când vrea să obțină ceva, trebuie doar să plângă sau să facă o criză, ceea ce nu este deloc constructiv pentru cel mic.

Pe termen lung, copilul devenit adult nu va ști să își gestioneze eficient nevoile, având un comportament în care totul i se cuvine sau trebuie făcut de altcineva. Astfel că relațiile sociale și familiale ale acestui adult pot avea de suferit.

De asemenea, managementul responsabilităților este mai greu dobândit de către adulții care s-au format în stilul de parenting permisiv.

Stilul de parenting neimplicat sau neglijent

În acest stil de parenting părinții sunt foarte puțini implicați afectiv și fizic în contact cu copilul. Acesta din urmă este lăsat să facă ce vrea, când vrea, fără să existe acea baza necesară de reguli. Dar cel mai grav este că copilul nu primește nici suportul afectiv, emoțional de care are nevoie.

Un copil nu se poate dezvolta armonios doar prin asigurarea nevoilor de bază (hrană, somn etc.). Pentru copil, afecțiunea este mai importantă decât mâncarea.

Comunicarea precară și lipsa demonstrațiilor de afecțiune pot crea dezechilibre la nivelul emoțional al copilului. Copilul poate dezvolta probleme grave și la nivel social, mai ales în relaționarea cu ceilalți.

Viitorul adult se va confrunta de asemenea cu probleme, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Poate refuza să urmeze regulile impuse de societate, să dezvolte probleme de autocontrol și să fie, per total, nefericit.

Foto articol: nelen/ shutterstock.com

---