Setari Cookie-uri

Săptămâna 34 de sarcină: dezvoltarea intrauterină a bebelușului și simptomele mamei

Săptămâna 34 de sarcină este plină de evenimente pentru tine și bebelușul tău. Află cum se dezvoltă micuțul în burtică si ce simptome vei avea în această saptămână de sarcină.

Săptămâna 34 de sarcină: dezvoltarea intrauterină a bebelușului

Micuțul își continuă dezvoltarea și putem spune că în săptămâna 34 acesta înoată în cea mai mare cantitate de lichid amniotic de pe timpul sarcinii. Căci da, în săptămâna 34 de sarcină volumul lichidului amniotic atinge un maxim de aproximativ 800 ml.

Lichidul amniotic joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea mușchilor și oaselor copilului, dar și a sistemului digestiv, respirator și urinar.

Micuțul înghite lichidul amniotic ce își pregătește astfel sistemul digestiv, iar urina deja se formează, astfel că este asigurată și dezvoltarea sistemului urinar. Micuțul totodată respiră lichidul amniotic, astfel că se pregătește pentru respirațiile adevărate din afara uterului.

Citește și:

Vernix caseosa - acea substanță alb cenușie de consistență cerată care acoperă pielea bebelușului se îngroașă și mai mult în săptămâna 34 de sarcină și poate să pătrundă în lichidul amniotic. Specialiștii spun că micuțul înghite această substanță odată cu lichidul amniotic și că este deosebit de utilă dezvoltării stomacului și intestinelor.

Dacă bebelușul este un băiețel, în săptămâna 34 de sarcină testiculele ar putea coborî din abdomen în scrot. Uneori, coborârea testiculelor se produce mai târziu.

Tot în săptămâna 34 de sarcină se dezvoltă și unghiile bebelușului, care acum ajung să depășească degetele.

La 34 de săptămâni bebelușul este de dimensiunea unui pepene galben mic, măsurând aproximativ 44,5 cm de la creștet până la călcâie și cântărind, în medie, 2,2 kg.

Citește și:

Săptămâna 34 de sarcină: simptomele gravidei

Cu fiecare săptămână ce trece, simptomele din trimestrul 3 de sarcină devin tot mai accentuate.

În continuare picioarele se umflă și durerile de spate sunt prezente, însă mișcarea zilnică îți poate fi de mare ajutor pentru reducerea acestora.

Tulburările de somn pot fi tot mai deranjante, pentru că pe măsură ce uterul crește vei putea dormi tot mai dificil. Este recomandat să dormi pe mai multe perne ridicate, în poziție semișezândă, orientată în special către partea stângă, în felul acesta vei simți că respiri mai bine. Perna de alăptare te poate ajuta să dormi, căci este destul de ușor să o aranjezi în diferite poziții care te ajută să te simți cât mai confortabil.

Citește și:

Alege haine cât mai lejere și încălțăminte comodă, astfel încât plimbările să nu reprezinte un chin în plus pentru tine din pricina pantofilor.

Specifică pentru a 2-a jumătate a trimestrului 3 ce este incontinența urinară de stres. Astfel că este posibil ca în timpul unor acțiuni ce necesită efort minim să simți că pierzi urină. De exemplu când strănuți, când tușești sau când faci exerciții fizice. Statisticile spun că incontinența urinară de stres apare în aproximativ 40 % din sarcini. Vorbește cu medicul tău despre această situație și poți încerca să nu consumi cafeină, să te apleci în față atunci când urinezi la baie pentru a goli complet vezica și să încerci să folosești absorbante speciale care îți conferă mai multă siguranță.

Citește și:

Exercițiile Kegel pot fi foarte utile și chiar întăresc mușchii perineali, având ecou pozitiv și în privința sarcinii. Vorbește cu medicul tău despre exercițiile Kegel și întreabă-l dacă îți este permis să le practici.

Asigură-te că bagajul de naștere este pregătit și că partenerul tău de viață știe deja ce are de făcut.

Continuă să iei vitaminele prenatale și evită eforturile prea mari. Verifică-ți lista de întrebări pe care este bine să o pregătești pentru fiecare vizită pe care o vei avea la medicul tău. Acesta va dori să te vadă din ce în ce mai des pe măsură ce nașterea se apropie.

Sursa foto: Natalia Deriabina/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
2 Martie 2023
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.