Advertorial Beatrice, voluntara copiilor abandonați care a transformat binele în stil de viață

S-a implicat în acțiuni de voluntariat încă din copilărie, iar în 2021 a decis să facă acest lucru constant. A devenit voluntar Ajungem MARI, pentru a da înapoi puțin din binele și bucuriile pe care viața și oamenii pe care i-a întâlnit i le-au dăruit. Un mod de a avea grijă de comunitatea din care face parte și de o răsplăti pentru tot ce i-a oferit.
Avem o veste bune: și tu poți face bine, iar acum e cel mai potrivit moment. Ajungem MARI a început o nouă campanie de recrutare de voluntari pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi din București și 24 de județe. Un modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024.
Oricine își dorește să se alăture poate aplica până pe 1 octombrie pe https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/.
În fiecare săptămână, Beatrice petrece 3 ore alături de copiii și tinerii instituționalizați. Îi ajută la teme, îi pregătește pentru școală, dar și pentru viața de adult, din afara sistemului de protecție.
Beatrice, cum te-ai decis să transformi acţiunile punctuale de voluntariat într-o activitate recurentă? Care a fost impulsul care te-a adus aici?
Era în perioada de pandemie, când mulţi oameni îşi pierdeau locurile de muncă. Intrasem într-o mică comunitate, în care promovam diverse anunțuri de joburi publicate de companii sau oameni care cereau ajutor public. Era ceva improvizat ad hoc, ne-a unit dorinţa de a ajuta pentru că simțeam cu toții disperarea oamenilor.
Intram des pe LinkedIn și, într-o zi, am văzut anunțul de recrutare. Iniţial, m-a speriat ideea de voluntariat pe termen lung, dar dacă nu încerci, nu ai cum să afli dacă poţi. Nici nu ştiam cum aş putea ajuta în mod practic. Mă gândeam că poate voi face coaching cu copiii, zona în care aveam eu experienţă.
Când am început să vizitez copiii, mi-am dat seama că 8 luni este extrem de puţin ca să-i ajuţi, luând în calcul tot bagajul emoţional cu care vin. Este motivul pentru care sunt încă aici după 2 ani. Nu mă pot desprinde de fetiţa cu care lucrez. Simt că mai are nevoie de mine, că eu o pot ajuta.
Ce ne poţi spune despre fata cu care lucrezi? Cum ai ajutat-o în tot acest timp?
Noi facem lecţii la matematică, limba şi literatura română, istorie, geografie, ştiinţele naturii. Ar trebui să ne vedem o dată pe săptămână, dar am decis împreună să facem asta de 2 ori ca să o pot ajuta mai mult. Ea este în programul „A doua şansă” al Ministerului Educaţiei, program care se adresează adolescenților, tinerilor şi adulţilor care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar şi gimnazial. Are 17 ani şi acum a trecut clasa a V-a.
Lucrează zilnic şi îmi trimite poze să îi verific temele. Apoi, când ne întâlnim, trecem prin ele şi rezolvăm împreună ce nu a ştiut. Îi arăt diverse metode prin care să găsească singură informaţia şi o încurajez să caute, să înveţe să se descurce. Încerc să o ajut însă pe toate planurile. Vorbim inclusiv detalii intime, ca între fete, astfel încât să aibă acces la informaţii corecte şi să simtă că este înţeleasă şi sprijinită.
Cred că secretul nostru şi al evoluţiei ei fantastice este strâns legat de faptul că am fost consecventă şi mi-am ţinut toate promisiunile. Nu am fost drastică atunci când a venit vorba de visele ei, am despicat firul în 16 şi am luat decizii împreună. O susţin cât pot de mult.
Îmi este clar că aţi construit o relaţie foarte strânsă şi frumoasă. E ceva care te sperie totuşi, când vine vorba de ea?
Sigur! Adolescenţa, care vine la pachet cu o mulţime de provocări. Mi-e teamă uneori că nu reacţionez potrivit sau că nu îi acord suportul necesar complet. Mă sperie ideea că ar putea ieşi din program odată ce împlineşte 18 ani şi că s-ar putea pierde. Este o tânără atât de deşteaptă, iar în ultimii 2 ani a avut o evoluţie fantastică. Are un fond foarte bun şi ar fi păcat să nu continue în ritmul acesta.
A devenit mai curajoasă, şi-a schimbat felul în care vorbeşte, expresiile pe care le foloseşte. Mai avem însă de lucrat şi sper să o facem în continuare. Vreau să îşi dezvolte propria personalitate şi visele, să îşi descopere drumul aşa cum simte şi îşi doreşte. În timpul acesta, eu încerc să o ghidez. Nu îi dau peştele, o învăţ cum să pescuiască. Eu doar pun câteva picături de apă la rădăcină, iar ea, din iubirea şi atenţia primite, se transformă pe zi ce trece într-o floare tot mai frumoasă.
Ce-ţi aduce ţie implicarea aceasta, tot ajutorul pe care îl acorzi?
Pentru mine, e foarte clar faptul că să fii singur e un lucru extrem de greu. Împreună e mult mai uşor, iar eu nu ştiu cum e să nu ajuţi. Am făcut mereu asta, nu ştiu cum ar putea fi altfel. Poate este undeva, acolo, sindromul „salvatorului alb”, dar eu sunt convinsă că bunătatea şi ajutorul reciproc doboară munţii. Eu nu mă gândesc atunci când acţionez, e ceva instinctual.
Vreau să dau mai departe măcar un dram din binele, frumosul şi dragostea pe care Universul şi oamenii cu care am interacţionat mi le-au dăruit până acum. Vreau să împărtăşesc un pic din curajul şi optimismul care mă caracterizează. Iar împreună, aşa cum spuneam, este mai uşor.
Ştiu, văd şi eu oamenii, deloc puţini, care spun că nu mai există oameni buni, dar credinţa asta apare în urma a ceea ce vedem la televizor şi a experienţelor trăite de fiecare în parte. La primul meu training de integrare la Ajungem MARI, când am văzut că sunt peste 100 de oameni acolo, din proprie iniţiativă şi cu aceeaşi dorinţă, am plâns de fericire. Mi s-a confirmat că nu sunt singură şi că aceasta este calea corectă. Şi gândeşte-te că în toată ţara suntem 1.400 de voluntari şi sunt convinsă că putem fi mai mulţi. E nevoie de fiecare dintre noi să facem schimbările bune pe care ni le dorim în societate.
Suntem o comunitate de oameni inimoşi, foarte deschişi. Îmi place că vrem şi că reuşim să venim în ajutor şi să aducem o schimbare. Se văd rezultatele, ne împărtăşim experienţele. Suntem toţi la acelaşi nivel şi cu acelaşi scop: să-i ajutăm pe copii. Sunt atât de mulți copii în sistemul de protecţie, copii care pentru unii reprezintă doar nişte cifre. Dar ei sunt cei care ne vor duce visul mai departe. Ei sunt parte din generaţia viitoare de adulţi. Nu au nicio vină că au ajuns în această situaţie şi nici noi nu putem continua să aruncăm responsabilitatea altora, stând comod pe canapea. Fii tu cel care face pasul, schimbarea. Nu îţi poţi imagina ce poate face zâmbetul tău asupra unui copil.