Cum poți stabili limite personale sănătoase fără să te simți vinovat?

Ai avut parte de sentimentul de vinovăție atunci când ai refuzat pe cineva? A devenit pentru tine un automatism să accepți orice propunere venită din partea celorlalți și să arunci cu „da”-uri mereu, chiar și atunci când simți că pentru tine este prea mult, prea des sau nepotrivit? Sunt limitele personale un concept la care ai renunțat deja? Poți fi sigur că nu ești singurul aflat în această situație și că există soluții pentru diminuarea sau chiar înlăturarea acestei nevoi de a fi mereu acolo pentru ceilalți, chiar în detrimentul propriei stări de bine.

Discutăm astăzi despre limite sănătoase cu Cazimir Comandașu, psihoterapeut la Centrul EKA, specializat în terapia centrată pe persoană, cu experiență în lucrul cu adulții, adolescenții și cuplurile.

Limitele personale reprezintă un set de reguli, asemenea unor granițe discrete al căror scop este protecția stării psihice, emoționale sau fizice. Ele reflectă adesea valorile, dorințele și nevoile noastre, în lipsa lor fiind lăsat un gol al propriei personalități.

Limitele pot fi de mai multe tipuri. Putem vorbi despre limite fizice, care se referă la spațiul personal și la contactul fizic. Limitele emoționale țin de lumea noastră interioară și de modul în care ne exprimăm sau gestionăm sentimentele. Cele mintale au legătură cu valorile, credințele și gândurile personale. De asemenea, putem vorbi despre limite materiale, care au legătură cu bunurile sau resursele pe care le deținem.

De ce ne este atât de greu să punem limite?

Motivația întâlnită cel mai des în rândul oamenilor atunci când este vorba de impunerea limitelor personale este legată de sentimentul de vinovăție resimțit. Acest fenomen poate fi explicat prin conceptul de condiționare socială. De mici suntem învățați, în moduri mai directe sau mai subtile, să fim
„copii ascultători”, să nu supărăm și să punem nevoile celorlalți mai presus de propriile nevoi. Astfel, ajungem să credem că grija față de ceilalți este mai importantă decât grija față de noi înșine.

Pe lângă vinovăție, există și alți factori care ne împiedică să ne stabilim limite sănătoase. Frica de respingere sau de abandon este foarte comună – apare teama că vom fi judecați, respinși sau excluși dacă spunem „nu”.

În plus, influența modelului parental este esențială: dacă în cadrul familiei nu am avut parte de un model al limitelor personale, este posibil să nu știm cum să o punem în practică la vârsta adultă.

Un alt obstacol este preluarea unor roluri disfuncționale, precum cel al salvatorului sau al persoanei care se sacrifică constant, care se dedică permanent celorlalți, dar se neglijează pe sine. Aceste roluri pot deveni măști rigide care ne împiedică să ne protejăm propriile resurse emoționale și să ne respectăm propriile nevoi.

Cum putem începe să exersăm stabilirea limitelor personale?

Stabilirea limitelor este esențială pentru sănătatea emoțională, mentală și fizică, dar, ca orice proces evolutiv, poate fi însoțită de disconfort și vinovăție.

Poți începe prin a-ți acorda mai multă atenție, a te întoarce mai mult către lumea ta interioară. Ce simți când cineva îți cere ceva? Simți tensiune, disconfort sau resentimente? Aceste reacții sunt semnale că o limită ar putea fi necesară. Observă ce nevoi ai și ce lucruri faci doar din obligație. Claritatea interioară este baza limitelor sănătoase.

Comunicarea asertivă reprezintă o abilitate crucială în vederea stabilirii limitelor și presupune exprimarea gândurilor și nevoilor cu respect și fermitate, fără a deveni agresiv.

Este normal ca sentimentul de vinovăție să apară pe parcursul acestui proces, asemenea unui reziduu al vechiului tipar de comportament. Nu înseamnă că ai făcut ceva greșit, ci poate fi un răspuns în fața schimbării. Observă și acceptă propriul disconfort.

Folosește cât mai des autocompasiunea și învață să te tratezi cu blândețe, așa cum ai trata un prieten apropiat. Vorbim cu noi înșine mai mult decât cu oricine altcineva. Merităm să ne purtăm cu bunătate și înțelegere în cadrul acestor conversații.

Cine și ce ne poate ajuta în acest proces?

Exersarea stabilirii limitelor în situații simple și cu persoane apropiate poate fi o modalitate benefică în vederea impunerii limitelor personale. Poți refuza o cerere care nu este urgentă sau poți exprima o nevoie personală într-o conversație atunci când simți nevoia. Nu uita că aceste momente pot fi stânjenitoare, mai ales la primele încercări, însă nu reprezintă un motiv pentru a renunța. Ele fac parte din procesul tău.

Dacă ți se pare dificil să pui limite sau te simți copleșit de vinovăție, poți apela la sprijin psihologic. Un psihoterapeut te poate ajuta să identifici sursa acestor dificultăți și să construiești comportamente noi, mai sănătoase.

Stabilirea limitelor este o abilitate care se învață treptat și reprezintă un proces ce presupune răbdare și atenție față de propria persoană, o mai bună prezență și mai multă sinceritate în relația cu tine însuți. A învăța să spui „nu” nu reprezintă un refuz îndreptat către ceilalți, ci un act de responsabilitate și respect față de tine.

Fiecare limită clară este, de fapt, un „da” spus echilibrului, sănătății tale emoționale și relațiilor autentice. Nu poți oferi cu adevărat sprijin sau prezență celor din jur, dacă ești deconectat de propriile nevoi.

Stabilirea limitelor nu înseamnă că ești egoist. Înseamnă că înveți să te respecți și să îți porți de grijă pentru ca, mai apoi, să poți fi cu adevărat acolo și pentru ceilalți. Nu poți umple un pahar gol dintr-un alt pahar la fel de gol. Este un pas esențial spre libertatea ta emoțională și spre un respect de sine autentic.

foto prima pagină Mary Long/ Shutterstock

---