E doar vina ta că sunt la școală specială - povestea Sofiei, voluntar Ajungem MARI, și a copiilor care au nevoie de oameni buni

„Într-o zi, stăteam și buchiseam cu un băiat exercițiile pentru logopedie. La un moment dat s-a oprit, s-a uitat lung la mine și mi-a zis: «Știi, e doar vina ta că sunt la o școală specială.» Am rămas blocată. Am întrebat de ce, iar el mi-a răspuns: «Pentru că n-ai venit mai devreme la noi, să mă duci la logoped și să lucrezi cu mine, ca să mă ajuți să ajung la o școală normală».”

Sofia Mihăilescu este voluntar Ajungem MARI de aproape doi ani și știe ce înseamnă să ţi se umple sufletul într-o secundă și să ţi se frângă în următoarea.

„M-am întins pe jos în sufletul meu atunci. El a perceput eforturile noastre ca fiind ceva extraordinar. Deși știu că realitatea e mult mai complicată, faptul că un copil simte că cineva e acolo pentru el face «toţi banii».”

Citește și:

• Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
• Endometrioza, doar o boală modernă? Adevărul despre cauze, simptome și infertilitate + posibile tratamente
• Il Volo, confesiuni înainte de Oradea: ”Muzica ne-a făcut frați, publicul ne-a făcut familie”
• România se mișcă: școlile în care copiii nu mai tocesc, ci explorează, experimentează și creează

Cum a început povestea ei de voluntariat

Sofia a descoperit Ajungem MARI întâmplător, la radio, acum 2 ani. Era în mașină și a auzit anunțul despre campania de recrutare. I s-a părut interesant și s-a gândit că ar avea nevoie de ceva diferit în viața ei. Pentru că îi plac foarte mult copiii, a decis să se înscrie. Prima interacțiune nu a fost ușoară, dar nici grea. Mai degrabă, încărcată cu foarte multe emoţii.

„Eram foarte emoționați noi, adulţii. Copiii, în schimb, erau mult mai relaxaţi și au început cu întrebările lor pragmatice: Ce telefon ai? Ce mașină ai? Atunci mi-am dat seama că trebuie să las emoţiile la o parte și să intru în jocul lor. Mai târziu, când am mers efectiv să lucrăm cu ei, am citit o poveste și cei mici s-au adunat în jurul meu. Atunci s-a legat ceva între noi.”

Ce activități poate face un voluntar cu tinerii și copiii din sistemul de protecţie

„Vai de mine, lista activităţilor e lungă!”, spune Sofia râzând.

În timpul anului școlar face teme cu cei mici, îi ajută pe cei mari la proiecte sau la materiile unde sunt la limită, îi scoate în parc, cu bicicletele, la film sau la karting.

„Unul dintre băieţi a mers la un curs de teatru. L-am susţinut să-l poată urmă, iar la final, am dus şi copiii din centru să-l vadă pe scenă. Un altul a început terapia. La primele ședințe, l-am însoţit eu până când a prins curaj să meargă singur. Acum îmi dă doar mesaje: «Doamna, am ajuns.»”

Iar rezultatele se văd. Un băiat cu care Sofia a lucrat intens la română a crescut de la nota 3 la Simulare la peste 6 la Evaluarea Naţională, suficient cât să intre la liceul sportiv dorit.

„Pentru cineva obișnuit cu copii din familii cu alte standarde poate părea puţin. Dar pentru un copil care s-a luptat ani de zile doar să treacă clasa, este o victorie enormă.”

Provocările și frumuseţea voluntariatului

Sofia recunoaște că și-a făcut multe griji înainte de a începe: dacă are timp, dacă va face faţă emoțional.

„Până la urmă mi-am spus: încerc și dacă e prea greu, mă opresc. Nu spun că nu e greu câteodată, dar partea bună cântărește mult mai mult. Bucuria copiilor, când mă văd, faptul că mă așteaptă la geam, toate progresele lor – lucrurile acestea mă fac să merg mai departe.”

Despre timpul necesar pentru voluntariat, spune simplu:

„Trei ore pe săptămână cred că oricine le găsește, dacă își dorește. Eu mi-am organizat programul și uneori am stat mult mai mult, dar nu e obligatoriu. Important e că programul e flexibil și ai alături o echipă de voluntari cu care te ajuţi.”

Recent, Sofia a fost cu copiii şi într-o tabără Ajungem MARI.

„Unii dintre ei stau mai retrași la centru, se închid în camere cu telefoanele și laptopurile. Dar acolo, într-un mediu restrâns, i-am văzut cum se descoperă. Adolescenţi care nu voiau să participe la nimic s-au apucat să deseneze, să decupeze, să creeze. Taberele nu sunt doar joacă. Sunt o ocazie să se cunoască, să iasă din zona de confort și să prindă curaj.”

Întrebările și replicile copiilor sunt adesea neașteptate. Unele dor, altele aduc lacrimi de bucurie.

„De multe ori plec acasă cu ochii în lacrimi. Alteori plec cu sufletul plin, rememorând năzdrăvăniile lor. Cert e că, de fiecare dată, știu că merită.”

Pentru Sofia, voluntariatul nu este doar dăruire, ci și primire.

„Îmi aduce satisfacţie personală, emoţională. Am creat cu ei o relaţie de atașament care mă umple de sens.”

Ce le-ar spune celor care se gândesc să devină voluntari

„Să încerce. Nu ai nimic de pierdut dacă oferi trei ore pe săptămână. Dar câștigi enorm. Descoperi mici minuni de care te vei atașa și îţi va fi greu să renunţi. Dovadă că de când am început, niciun voluntar din grupul nostru nu a renunţat. Toţi și-au reînnoit angajamentul. Asta arată cât de mult contează.”

Povestea Sofiei e doar una dintre zecile care se scriu zilnic la Ajungem MARI. În spatele fiecărui progres, a fiecărei note crescute, a fiecărei ieșiri în parc sau fiecărui zâmbet, e un voluntar care a ales să fie prezent.

Poţi face şi tu parte din povestea Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România. Înscrierile se fac aici: Devino voluntar - Ajungem MARI.

---