ASTĂZI se împlinesc 8 ani de la trecerea în neființă a REGELUI MIHAI

Figura lui a traversat epoci diferite, marcate de schimbări politice rapide și de presiuni externe greu de controlat. A ajuns pe tron în copilărie, a fost îndepărtat de două ori și a trăit cea mai mare parte a vieții în exil. În toate aceste etape a încercat să păstreze o formă de continuitate și demnitate, chiar și atunci când realitățile politice nu îi lăsau spațiu de acțiune.

Privită din perspectiva prezentului, existența sa nu poate fi separată de încercările României de a-și defini drumul în secolul trecut. Sunt elemente care nu pot fi rezumate simplu și care cer un context larg, deoarece situațiile politice în care s-a aflat au fost complexe și adesea contradictorii.

foto Creative Lab/ Shutterstock

În același timp, rămâne un reper prin felul în care a înțeles funcția unui monarh într-o perioadă în care instituția monarhiei era contestată sau supusă presiunilor venite din afară.

Copilăria și primele responsabilități regale

Mihai I s-a născut în 1921, ca fiu al principelui Carol și al prințesei Elena. A copilărit într-un mediu dominat de schimbări politice rapide, inclusiv de abdicarea tatălui său și de tensiunile din interiorul familiei regale. A urcat pe tron pentru prima dată în 1927, la doar cinci ani, după moartea regelui Ferdinand.

A fost o perioadă în care funcția sa era simbolică, deoarece deciziile erau luate de o regență care încerca să păstreze echilibrul într-o țară aflată în transformare. După revenirea pe tron a tatălui său, Mihai a redevenit moștenitor, iar anii adolescenței au fost marcați de educație militară, de pregătire pentru responsabilități și de încercări de a înțelege contextul internațional tot mai tensionat.

A doua urcare pe tron, în 1940, a avut loc într-un moment dificil. România pierduse teritorii importante, iar regimul mareșalului Antonescu se instalase cu sprijinul armatei. Mihai avea doar 19 ani și se confrunta cu o poziție limitată, în care rolul său era redus la funcții ceremoniale, chiar dacă populația continua să îl perceapă drept o figură apropiată și calmă într-o perioadă de nesiguranță profundă.

Rolul său în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Cel mai cunoscut moment al domniei sale rămâne acțiunea din 23 august 1944, când l-a obligat pe mareșalul Antonescu să renunțe la putere și a anunțat ieșirea României din alianța cu Germania nazistă. Consecințele acelui gest sunt analizate diferit de istorici, însă există un acord general asupra faptului că România a redus durata războiului pe teritoriul său și a evitat consecințe militare și civile mai grave.

Decizia a fost una riscantă. Tânărul rege nu avea garanții clare privind reacțiile armatei, ale populației sau ale Uniunii Sovietice, iar situația putea degenera rapid. Totuși, schimbarea de direcție a fost acceptată și a dus la o tranziție care, deși dificilă, a deschis calea pentru o nouă etapă politică.

După încheierea războiului, Mihai I s-a confruntat cu presiuni din partea autorităților comuniste, instalate cu sprijin sovietic. Spațiul său de acțiune s-a restrâns treptat. În ciuda încercărilor sale de a păstra un dialog cu liderii politici ai vremii, realitatea era dominată de constrângeri externe și de schimbări rapide în structura puterii. În decembrie 1947 a fost forțat să abdice și a început un exil lung, care a marcat restul vieții sale.

Exilul și viața de familie

În exil, regele Mihai s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, cu care a avut cinci fiice. Viața lor a fost marcată de eforturi constante de adaptare, de muncă obișnuită și de încercarea de a menține o existență stabilă fără resursele pe care le-ar fi avut o familie regală aflată în funcție.

Regele Mihai și-a câștigat existența prin activități tehnice și prin munca la ferme sau în domenii legate de aviație, pe care o iubea sincer. Nu a fost o viață lipsită de probleme financiare. Documentele și relatările celor care l-au cunoscut descriu un om rezervat, retras, preocupat de familie și de păstrarea legăturii cu țara natală, chiar și atunci când condițiile politice făceau această legătură aproape imposibilă.

Relația sa cu regimul comunist a rămas tensionată. Revenirea în România i-a fost interzisă mult timp, iar vizitele ocazionale, după căderea comunismului, au fost marcate de negocieri și neînțelegeri cu autoritățile de atunci. Abia în anii 2000 situația sa s-a stabilizat, iar familia regală a început să joace un rol public limitat, concentrat în special pe acțiuni simbolice și caritabile.

Reinstalarea în spațiul public după 1990

După 1989, regele Mihai a revenit în atenția publică prin vizite, discursuri și prin încercarea de a construi o relație calmă cu o societate care încă își căuta reperele. O parte a populației l-a privit ca pe o figură morală, un om care nu a contestat instituțiile statului și care a încercat să ofere un mesaj de stabilitate într-o perioadă în care dezbaterea despre monarhie și republică se reaprinsese. Deși nu a mai deținut un rol politic, aparițiile sale publice au fost deseori percepute ca momente de echilibru.

Discursul său din Parlament, în 2011, a fost unul dintre cele mai comentate momente ale ultimelor decenii. Tonul său sobru și concentrarea pe responsabilitate individuală, memorie și continuitate au marcat o generație care nu îl cunoscuse direct ca monarh. A rămas activ în limitele vârstei până târziu, implicat în activități caritabile și apropiat de familia sa.

foto Gabriel Petrescu/ Shutterstock

Regele Mihai I rămâne o figură dificil de încadrat într-o singură categorie. Viața lui reflectă schimbările profunde prin care a trecut România în secolul trecut, de la monarhie la dictaturi și apoi la reconstrucția democratică.

A trăit în centre ale Europei, a muncit în domenii diverse și a încercat să păstreze o relație cu țara natală chiar și atunci când era clar că nu se poate întoarce. Imaginea sa publică este calmă, uneori rezervată, alteori melancolică, dar întotdeauna legată de ideea de continuitate. În lipsa unei puteri politice, a rămas un reper moral pentru cei care îl asociau cu o Românie pe care o cunoscuseră înainte de război sau pe care o imaginau diferită.

Chiar dacă unele episoade din viața sa sunt încă analizate și discutate, memoria lui rămâne legată de o formă de decență și consecvență care a traversat momente istorice dificile. În felul acesta, la opt ani de la dispariție, figura sa continuă să fie prezentă în memoria colectivă ca parte a unui secol complex, greu de înțeles fără a privi cu atenție și la parcursul său.

foto prima pagină Pixarblue/ Shutterstock

---