Setari Cookie-uri

5 reguli de aur pentru îngrijirea tatuajelor cu henna

Apărute cu mii de ani în urmă în India, tatuajele cu henna erau folosite la început în ceremoniile de nuntă.

henna

Tatuajele temporare cu henna au apărut în India, ca simbol al iubirii dintre mire și mireasă. Pentru că sunt o adevărată artă, acum sunt folosite pretudindeni în lume și au devenit un mod original prin care poți spune ceva despre tine, într-un stil simbolic și exotic.

Apărute cu mii de ani în urmă în India, tatuajele cu henna erau folosite la început în ceremoniile de nuntă. Mireasa își tatua pe palme și pe încheieturile mâinilor diferite desene și simboluri, ce reprezentau iubirea și devotamentul față de soțul ei.

Tatuajele, numite mehendi sau mehndi, constau în diferite modele geometrice abstracte, dar în timp, la acestea s-au adăugat și altele, care au devenit foarte populare: păsări, fluturi, frunze sau mandala.

Citește și:

Acum, aceste tatuaje temporare și-au pierdut semnificația sacră, dar nu și pe cea simbolică. Sunt însă folosite de femei, dar și de bărbați, putând fi aplicate pe mâini sau pe picioare. Este un mod original prin care poți transmite celor din jur ceva despre tine.

Spre deosebire de tatuajele normale, cele cu henna sunt temporare (rezistă între 7 și 20 de zile) și se realizează prin aplicarea unei paste obținute din frunze pisate de Lawsonia inermis, numită și „planta henna”.

henna

Pulberea de henna este folosită de mii de ani în cosmetică, iar tradiția nu s-a pierdut. Chiar și acum poți cumpăra de la magazin o vopsea naturală, ca să-ți vopsești părul, unghiile sau ca să-ți faci tatuaje. Henna poate fi folosită însă și pentru a vopsi diferite țesături. Pudra are culoare maronie, dar ai să vezi că după ce o aplici pe piele, tatuajul va avea la început o culoare portocalie și abia după un timp se va închide la culoare.

Citește și:

Dacă vrei să-ți faci singură un tatuaj cu henna, trebuie să ții cont de câteva recomandări, astfel încât desenele să arate cât mai bine și modelul să reziste mai mult. Aplicarea, dar și îngrijirea ulterioară a tatuajelor sunt esențiale.

Iată cele 5 reguli de aur pentru realizarea și întreținerea unui tatuaj cu henna:

1. Folosește pudră de calitate

Cumpără o pudră de henna de calitate body art, care este mai fină și conține mai mult pigment. Amesteci pudra cu apă caldă și cu un sfert de cană de zeamă de lămâie, iar la final adaugi puțin zahăr pudră. Astfel, pasta obținută se va întinde mai bine pe mână.

2. Adaugă ulei esențial

Poți folosi la acest amestec și câteva picături de ulei esențial de eucalipt sau de lavandă, pentru un pigment mai intens. Cantitatea necesară este de 30 ml de ulei la 100 grame de pudră. La final, trebuie să lași pasta acoperită cu o folie transparentă timp de 24 de ore, până când formează la suprafață o peliculă mai închisă la culoare.

Citește și:

3. Lasă pasta pe piele suficient timp

După ce ai aplicat pasta de henna pe mână, trasând modelul dorit, trebuie s-o lași cam 15-20 de minute să se usuce. Apoi tamponează zona cu un amestec obținut dintr-o linguriță de zahăr și 2 lingurițe de zeamă de lămâie. În acest fel, pasta se va lipi mai bine pe piele. Pentru colorare, trebuie să lași pasta de henna pe mână aproximativ 4-8 ore. Dacă o ștergi prea repede, desenul nu va rezista prea mult timp, iar pigmentul nu va fi suficient de închis la culoare.

henna

4. Încălzește pielea

Dacă vrei să ai un tatuaj într-o culoare mai puternică, poți obține acest lucru dacă vei încălzi zona desenată cu ajutorul unui uscător de păr. Căldura va stimula și mai mult pigmenții din vopsea. O altă soluție este să faci sport în timp ce pasta de henna se usucă pe mâinile tale, dar trebuie să ai grijă să nu te atingi de ceva și să strici modelul. Poți acoperi tatuajul cu un bandaj special, perforat, pe care îl poți cumpăra de la farmacie.

Citește și:

5. Evită contactul cu apa

Pentru a șterge pasta de henna nu trebuie să folosești apă, ci un ulei vegetal. Nu trebuie să te speli pe mâini sau pe zonele desenate cu henna timp de aproximativ 24 de ore. Altfel culoarea își va pierde din intensitate. Apoi este bine să ungi zona tatuată cu un ulei (de măsline sau chiar și de floarea-soarelui) înainte de a te spăla și să nu folosești creme cosmetice cât timp ai desenul pe mână.

Dacă vei ține cont de sfaturile specialiștilor vei obține un tatuaj cu henna deosebit, care cu siguranță va atrage toate privirile. Trebuie doar să-l aplici corect și apoi să ai grijă la modul în care îl vei întreține. Dacă vrei să reziste mai mult, aplică-l pe zonele cu piele mai groasă, cum sunt palmele și tălpile. Sau poți face altul după ce se șterge primul, poate o să vrei un alt desen, un model mai deosebit.

Citește și:

Cu tatuajele temporare de henna poți experimenta orice dorești, fără să-ți fie teamă că rezultatul nu va fi cel dorit și nu mai poți schimba nimic.

Vizionare placuta


Kudika
9 Decembrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.