Setari Cookie-uri

Tot ce trebuie să știi despre genele false

Dacă ai genele prea scurte sau rare, iar rimelul nu face minuni pentru tine, genele false pot fi o opțiune excelentă.

În urmă cu aproape două secole, cunoscutul scriitor francez, Victor Hugo, spunea că atunci „când îți vorbește o femeie, trebuie să observi ceea ce îți spune cu ochii”, ceea ce nu doar că este o metaforă frumoasă, dar, mai mult decât atât, această afirmație este în continuare actuală. De altfel, dintre toate părțile corpului omenesc, ochii şi, implicit, privirea, sunt fără doar și poate cei mai buni revelatori ai emoţiilor. Ochii ne ajută să comunicăm, accentuând lucrurile pe care le spunem sau chiar transmițând ceea ce nu reușim să împărtășim prin cuvinte, ne ajută să observăm lumea din jur, dar și să ne facem observate, prin frumusețea lor.

Astfel, nu este greșit să spunem că ochii sunt în centrul atenției, mai ales în această perioadă, când restul feței este adesea acoperit. Una dintre cele mai uzuale metode de a îi pune în evidență este accentuarea genelor superioare și inferioare. De-a lungul timpului, ele au ajuns să fie principalul aspect de care ținem cont în rutina noastră de machiaj, astfel că multe femei le îngrijesc cu atenție, aplică tratamente menite să le facă mai dese și mai lungi, le îmbracă în rimel sau recurg la genele false pentru a-și completa look-ul. Desigur, opțiunile sunt numeroase, dar atunci când alegi să porți gene din păr natural, aspectul va fi schimbat în mod echilibrat și plăcut.

Citește și:

Tipuri de gene

În mod evident, putem împărți genele în două categorii: naturale sau false. Diferența dintre cele două categorii este destul de evidentă: genele naturale sunt cele cu care ne naștem, pe când cele false sunt acele gene care pot fi aplicate suplimentar, pentru un aspect mai seducător și plin de încredere.

La rândul lor, cele false sunt de mai multe tipuri: genele bandă și genele individuale, care sunt mănunchiuri (sau buchețele). Fiecare dintre aceste tipuri este potrivit pentru diferite ocazii și poate fi aplicat, fie personal, acasă, fie cu ajutorul unui specialist. Totuși, atunci când vorbim despre cele pe care le putem utiliza acasă, genele tip bandă sunt o alegere mai potrivită, procedeul de aplicare fiind unul mai ușor. Dintre toate gamele disponibile, este recomandat să porți gene din păr natural, acestea având un aspect mai plăcut și oferind o senzualitate subtilă privirii.

Citește și:

Cum alegi genele false

Gene false

Dacă ai genele prea scurte sau prea rare, ori dacă rimelul nu face minuni pentru tine, ei bine genele false pot fi o opțiune excelentă. Totuși, la fel ca în cazul tunsorii, genele false pot schimba semnificativ aspectul feței, motiv pentru care trebuie să te asiguri că transformarea este menită să sublinieze privirea în cel mai frumos mod cu putință. Forma ochilor este principalul criteriu de care trebuie sa ții cont atunci când alegi genele false. Spre exemplu, dacă ai ochii migdalați, poți opta aproape pentru orice tip de gene false (deși recomandate sunt cele care oferă volum), iar dacă ochii tăi sunt adânciți, vei alege gene false cu fire mai lungi, mai ales în centrul ochiului, pentru a oferi echilibru. Pentru ochii rotunzi alegerea optimă o reprezintă genele cu fire mai lungi în colțul exterior. Dacă ochii tăi sunt, ca formă, spre cei asiatici, alege gene cu fire dese, aplicate eventual în mai multe straturi, pentru a oferi profunzime privirii. Dacă, în schimb, ai ochii mici, poți opta pentru gene cu firul mai lung în colțul extern, în timp ce ochilor mari li se potrivesc modelele mai discrete. Dacă ai îndoieli cu privire la forma ochilor tăi, nu ezita să ceri sfatul unui specialist, inainte de a le achizitiona.

Citește și:

Când și cum se aplică genele false

Genele false pot fi purtate oricand, la serviciu, petreceri sau diverse evenimente, modelul ales variaza în funcție de preferința fiecăreia, dar, desigur, și de ocazie. Astfel, genele din păr natural pot fi potrivite mai multor contexte, în timp ce genele dese sau cu volum sporit sunt recomandate pentru evenimente și ocazii speciale.

În ceea ce privește aplicarea, aceasta este simplă.

  • Alege modelul de gene preferat urmând sfaturile de mai sus, apoi dezlipește-le de pe platformă.
  • Întâi o aplici pe ochiul tău pentru a măsura lungimea benzii. Genele false vin într-o lungime standard pentru a se potrivi la toate tipurile și dimensiunile de ochi. Asta nu înseamnă că trebuie să le folosești așa cum vin ele în ambalaj. Așadar, după ce le-ai măsurat, taie din colțul extern al genei dacă este nevoie.
  • Aplică o cantitate mică de adeziv pe lungimea benzii, apoi, cu ajutorul unei pensete sau cu ajutorul degetelor, lipește geana pe pleoapă foarte aproape de baza genelor naturale! Începe cu partea centrală, apoi fixează partea exterioară și în cele din urmă și pe cea interioară.

Dacă alegi să aplici gene smocuri, atunci vei avea nevoie de o pensetă. Prinde fiecare smoc în parte și aseaza-l pe pleoapă simetric, geană lângă geană, până ce completezi toată linia ochiului.

Citește și:

Este foarte simplu, încearcă și tu!

Sursă foto: Laura Garcia, Tommy van Kessel

Vizionare placuta


Kudika
26 Noiembrie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.