Sesderma lansează campania de analiză a tenului Listening to your skin!

În plin sezon de toamnă, brandul de dermato-cosmetice Sesderma a lansat o campanie de diagnoză a tenului, sub conceptul “Listening to your skin”, care este și deviza companiei.

Cu ocazia unui eveniment special, organizat în cadrul farmaciei Dr. Max, echipa Sesderma România a marcat lansarea campaniei ce are ca obiectiv educarea și informarea cu privire la importanța unei analize personalizate a tenului și a alegerii unor produse dermato-cosmetice potrivite tenului și particularităților fiecărei persoane.

Invitatul special al evenimentului a fost medicul dermatolog Dr. Gabriel Serrano, fondatorul Sesderma, cel care a revoluționat industria dermato-cosmeticelor în ultimii 30 de ani prin introducerea nanotehnologiei, inovație ce stă la baza tuturor produselor din portofoliu.

Povestea Sesderma, prezentă azi în peste 90 de țări, a început cu mai bine de 30 de ani în urmă, din pură pasiune pentru dermatologie și, alături de echipa mea de medici specialiști, ne-am dedicat toate eforturile cercetării și inovării în domeniul de skincare. Mi-am dorit să ajutăm oamenii din toate colțurile lumii să își cunoască pielea, să fie informați și să aibă acces la produse de cea mai înaltă calitate și eficiente, pentru a trata, dar mai ales pentru a preveni unele dintre cele mai întâlnite afecțiuni ale tenului. Am pionierat piața dermato-cosmeticelor prin introducerea nanotehnologiei, cu ajutorul căreia am obținut cea mai mare penetrare a ingredientelor active văzută vreodată și am maximizat astfel eficiența formulelor noastre. Și asta ne face diferiți: eficiența produselor noastre!”, a declarat dr. Gabriel Serrano, fondatorul Sesderma.

Kudika Tarot

Problemele dermatologice cu cea mai mare incidență în România

Printre cele mai frecvente probleme dermatologice la nivelul tenului se numără acneea, îmbătrânirea prematură a pielii și petele pigmentare.

Acneea este cea mai întâlnită problemă în rândul românilor. Deși văzută inițial doar ca o afecțiune specifică adolescenței, în prezent, acneea afectează tot mai multe persoane, de toate vârstele. Aproximativ 85% dintre persoanele de sex feminim cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de ani se confruntă cu cel puțin o acnee minoră. Această afecțiune poate cauza disconfort la orice vârstă, 1 din 4 femei întâmpinând o acnee cu debut la maturitate, ca unul dintre efectele secundare ale expunerii la un mediu plin de impurități și a unei rutine de îngrijire necorespunzătoare tipului de ten.

Petele pigmentare (sau hiper-pigmentarea), o altă problemă tot mai des întâlnită, sunt cauzate cel mai des de expunerea excesivă la soare, la ore nepotrivite și fără folosirea protecției solare. Modificările hormonale, precum cele din perioada sarcinii sau la menopauză, sunt de asemenea o cauză frecvent asociată cu pigmentarea pielii.

Importanța vizitei la medicul dermatolog

Un control dermatologic de specialitate este esențial atât în toate cazurile expuse mai sus, cât și pentru prevenție. Vizita la un medic dermatolog nu se face doar atunci când apar problemele. Pentru o piele sănătoasă și luminoasă, care să ne asigure și o stare de bine și încredere în propria persoană, prevenția este esențială.

Așadar, cum știi care e starea tenului tău? O analiză profesională a tenului îți va da răspunsul. Într-o ședință de 15-20 de minute, vei afla care este gradul de încărcare a tenului (sebum, impurități), cât de hidratat este, ce tip de ten ai (gras, uscat, mixt, sensibil), gradul de pigmentare și multe alte informații vitale sănătății tenului tău.

Campania “Listening to your skin”

În acest context, campania de diagnoză a tenului cu Ses Analyzer Smart Sesderma își propune să ajute cât mai multe persoane să identifice particularitățile tenului, precum și predispoziția la diferite probleme, dar și să învețe să aleagă produse dermato-cosmetice potrivite. Dispozitivul Ses Analyzer poate măsura nivelul de hidratare, adâncimea ridurilor și gradul de acnee. Datorită tehnologiei, acesta oferă o imagine foarte detaliată a pielii, care ajută la stabilirea produselor potrivite. De asemenea, analizatorul poate fi folosit și pentru diagnoza scalpului, de la nivelul de sensibilitate și până la calitatea foliculului de păr.

Toți cei interesați de o astfel de diagnoză, sunt așteptați în farmacia Dr. Max din Mega Mall, în perioada 5-6 noiembrie și 18-19 noiembrie, pentru a beneficia de o analiză gratuită a tenului. Pe lângă evaluarea propriu-zisă, specialistul Sesderma va oferi și sfaturi despre îngrijirea tenului, precum și mostre din produsele recomandate.

Despre Sesderma

Sesderma este un laborator de dermatologie spaniol fondat în 1989 de Dr. Gabriel Serrano, un medic dermatolog de renume mondial. La Sesderma, echipa este dedicată cercetării, dezvoltării și producției de dermato-cosmetice. În prezent, investițiile în dezvoltare au ajuns la 18 milioane de euro, iar centrul de operare din Spania se întinde pe o suprafață de peste 10000 de mp. Compania este pionier în utilizarea nanotehnologiei în dermocosmetică, tehnologie prin care s-a obținut cea mai mare penetrare a ingredientelor active văzută vreodată, mximizând astfel eficiența formulelor. Nucleul companiei este format din dermatologi ultra specializați, iar know-how-ul provine din ascultarea pielii oamenilor de toate etniile, mediile și vârstele, prin practica clinică. Sesderma oferă mult mai mult decât produse: oferă soluții pentru o piele sănătoasă și pentru problemele tenului.

Vizionare placuta


Kudika
3 Noiembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri